OpiniiLa sfârșitul zileiCondiția de turmă

Condiția de turmă

-

promovare onlinespot_img

Uneori, o carte găsită la anticariat e ca o relicvă descoperită de arheologi. Mai ales dacă e vorba de una apărută înaintea internetului, care nu se lasă „guglăită”, atât ai la îndemână: obiectul găsit. Pe baza inspectării ad-hoc și a cunoștințelor pe care le-ai strâns în timp, ești provocat să reconstitui cât mai mult din povestea lui trecută și îngropată.

Așa m-am simțit cu „Turma. Romanul unei vizite de lucru” semnat de Victor Frunză. Artefactul arată ca un raport de uz intern al unei întreprinderi mari de dinainte de 1989. Sau ca un samizdat, a cărui caracteristică fizică de bază este modestia coperții, un caporal ponosit în fruntea foilor-soldați. În cazul de față, foile nu sunt chiar așa de proaste precum m-aș fi așteptat la hârtia anilor ‘90, ba chiar, prin luciul lor, par mai de calitate decât cartonul fațadei. Textul e uneori șters, alteori așezat oblic în pagină; în schimb, fontul nu e nici mic, ca atunci când vrei să faci economie la hârtie, cum făceau editurile din timpul comunismului, nici mare, cum fac unele edituri de astăzi (care măresc și spațiul care rămâne gol în jurul textului în pagină) ca să umfle cartea. Este, în schimb, neuniform, chircindu-se pe alocuri, dar revenindu-și destul de repede. Cu toate acestea, cartea e perfect lizibilă, ba chiar poți spune că variația dimensiunii fontului, o experiență inedită pentru cititorul de azi, te mai scoate din monotonia rândurilor. 

Cartea a apărut la București la editura Victor Frunză în anul 1992; informația o găsești încă de la început. Știam de această editură, dar nu știam că a activat și în capitală. La editura Victor Frunză din străinătate, autorul-patron a scos, înainte de 1989, prima ediție a cunoscutului volum „Istoria stalinismului în România”. Cartea a avut un asemenea succes și o asemenea răspândire după 1989, încât calitatea de romancier a autorului a fost obnubilată de cea de istoric; așa se explică, în cazul meu cel puțin, faptul că nu știam de „Turma” lui Victor Frunză. 

Pe una dintre primele pagini ale volumului este o precizare; autorul citează Securitatea, care se arată sigură (era în anul 1981) că manuscrisul nu va fi tipărit, aflându-se în posesia ei. Zece ani mai târziu, citim în aceeași însemnare, iată că manuscrisul se publică, iar Securitatea suferă o înfrângere, spre satisfacția autorului. Acesta se confesează tot aici că romanul a fost scris în 1979, în România, sub ochii Securității care-l supraveghea. Ulterior, știm astăzi, Victor Frunză a emigrat.

Cam acestea sunt „observațiile de contact” care mi-au venit în minte când am găsit necunoscuta „Turmă” la anticariat. Surpriza mai mare a venit însă ulterior, după citirea cărții. Fără a intra prea mult în detalii, pentru a nu strica eventuala surpriză a lecturii pe care ați putea fi tentați să o faceți, spun doar că romanul este foarte reușit, cu planuri care se întrepătrund, cu o acțiune legată și dozată, cu personaje bine conturate. Secvența de început, cu ciobanii izolați din vârf de munte, zărind de departe mașinile oficiale apropiindu-se de stână în trombă, și având din depărtarea lor tot timpul din lume să facă supoziții legate de intempestiva vizită a șefilor, este antologică. Ideea romanului este că deși nimeni nu are nicio intenție de a participa la cultul personalității, toți sfârșesc oficianți ai acestuia. Parabola turmei de oi este exploatată iscusit, de la titlu până la ultimul rând. Romanul lui Victor Frunză este o revelație nu doar a literaturii de sertar, dar și a literaturii în general din ultima jumătate a regimului comunist din România. Poate doar pasajele naturaliste care îi pot stânjeni pe pudibonzii ministerului să fie un obstacol pentru propunerea lui ca și parte dintr-o programă școlară privind anii de comunism; altfel, el îndeplinește foarte bine condițiile artistice și de conținut pentru un astfel de rol. 

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Rețele de nesocializare

O scurtă perioadă după 1990, presa românească a încercat să organizeze dezbateri. Jurnaliștii erau tineri, patronii la fel, nici...

Din istoria „Revistei Române de Șah”, 1925 – 1940 (XXI). Alegerile întârzie apariția numărului din iunie 1927

Reașezarea conținutului revistei este confirmată și în această ediție 6/ iunie 1927. Frontispiciul indică din nou calitatea oficială de...

Detașarea

Lista pe care am făcut-o la finalul anului trecut cu cărți de memorialistică despre perioada comunistă se îmbogățește cu...
promovare onlinespot_img

Cum putem vindeca o planetă bolnavă?

Efectele negative ale schimbărilor climatice globale și legătura lor cu pierderea biodiversității au făcut obiectul unor mesaje recente cu...

Șah: Ema și Lia reprezintă superb România!

Șah: Ema și Lia reprezintă superb România! Cititorii care au avut ocazia să ajungă la texte semnate cu numele meu...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi