Profesorul de jurnalism Marian Petcu a declarat în cadrul emisiunii „Raftul Atenei” că în România nu a existat și nu există nici la ora actuală un jurnalism de informare, care să își propună să afle și să prezinte informația. „România nu și-a făcut temele niciodată; iar în ceea ce privește jurnalismul, suntem cu atât mai jalnici. Dovadă că nu inspirăm încredere ca jurnaliști este că niciun mare trust de presă occidental nu s-a stabilit în România. Noi în continuare cultivăm un jurnalism de expresie, literar; noi în continuare știm, nu aflăm; însă nici jurnaliștilor nu le pasă de imaginea lor, lor le pasă de încasările lor”, a declarat profesorul Petcu. El a argumentat în interviul de la „Raftul Atenei” că situația se perpetuează din perioada interbelică. „Din cauza scriitorilor, noi nu am avut o clasă modernă, omogenă, articulată, de jurnaliști. Ori de câte ori în perioada interbelică s-a discutat de o școală de jurnalism așa cum era în alte țări, apăreau scriitorii și spuneau că nu e nevoie, e de ajuns talentul, iar în această privință, „noi, scriitorii, suntem cei talentați”. „Ce școală îți asigură talentul?!” spuneau ei. Așa se face că Bucureștiul n-a avut școală de jurnalism timp de 122 de ani. Iar după 1948, școala de jurnalism din România a fost făcută după modelul sovietic al Facultății de Ziaristică de la Universitatea Lomonosov din Moscova”, a spus el.
Interviul a fost realizat cu ocazia apariției volumului „Panorama comunismului în România”, publicat anul acesta la editura Polirom. Volumul de aproape 1200 de pagini este o încercare amplă de radiografiere a regimului comunist din România. Sunt 47 de contributori, specialiști în diferite domenii, care abordează diferite aspecte ale vieții sociale, politice, economice, culturale, sportive etc. din perioada 1945 – 1989.
Formatul acestei ediții a emisiunii „Raftul Atenei” a fost modificat, el implicând trei invitați, co-autori ai volumului menționat. Fiecare interviu a fost axat pe specificul contribuției autorului. Coordonatoarea acestui vast proiect este cercetătoarea și scriitoarea Liliana Corobca, care a mai editat un volum similar, „Panorama comunismului în Moldova Sovietică”, apărut tot la Polirom în anul 2019. Doamna Liliana Corobca a fost prima invitată a ediției, în calitate de coordonator, dar și de contributor, pentru că ea a scris capitolul dedicat cenzurii comuniste, domeniu în care s-a specializat în ultimii ani. Urmează interviul cu domnul profesor Marian Petcu despre jurnalismul din România comunistă și nu numai. La final, puteți urmări interviul cu domnul profesor Cristian Preda, care se ocupă în volumul prezentat de un capitol dedicat postcomunismului.
Lista autorilor și a titlurilor articolelor din volumul „Panorama comunismului în România”
- Emanuel Copilaş: Contextul interbelic al comunismului românesc
- Virgiliu Țârău: Instaurarea comunismului în România
- Elis Pleșa: Regimul politic pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu‑Dej (1948‑1965)
- Octavian Roske: Colectivizarea agriculturii în România, între ideologie şi pragmatism
- Dorin Dobrincu: Războiul care a urmat războiului: rezistența armată anticomunistă din România
- Manuela Marin: Partidul Comunist Român și Nicolae Ceaușescu
- Cosmin Popa: „Cabinetul 2” sau criza ceaușismului
- Marius Gabriel Neculae: Simbolurile de stat ale României comuniste: emblema, steagul, imnul
- Corneliu Pintilescu: Justiție și inginerie socială în România comunistă
- Ioan Stanomir: Constituțiile în comunism
- Cristina Preutu: Propaganda
- Florian Banu: Serviciile secrete românești în timpul regimului comunist (1948‑1989)
- Liliana Corobca: Cenzura în comunism: instituții, atribuții, practici
- Flori Bălănescu: Represiunea în România comunistă (câteva repere)
- Ionuț‑Alexandru Popa: Închisorile din România
- Claudia‑Florentina Dobre: Deportarea în Bărăgan: istorie și memorie
- Florin S. Soare: Politica demografică a regimului Ceaușescu – o privire de ansamblu
- Valeriu Antonovici: Munca patriotică – o muncă forțată sau voluntară?
- Liviu Pleşa: „Omul nou”, „cetățeanul combativ”, informatorul, delatorul
- Flori Bălănescu: Opoziție/disidență în România comunistă (o propunere de lectură fără pretenții exhaustive)
- Dalia Báthory: Maghiarii din România în comunism: între internaționalism și naționalismul românesc
- Corneliu Pintilescu: Minoritatea germană
- Liviu Rotman: Evreii în România comunistă
- Manuela Marin: Romii și regimul comunist din România
- Adriana Cupcea, Metin Omer: Turcii și tătarii musulmani în perioada comunistă
- Adrian Nicolae Petcu: Biserica Ortodoxă Română
- Cristian Vasile: Biserica Greco‑Catolică și Biserica Romano‑Catolică sub regimul comunist
- Dorin Dobrincu: Adaptare, represiune, contestare: protestantismul evanghelic în România comunistă
- Ion Alexandrescu: Politici și evoluții în economia României (1945‑1989)
- Florea Ioncioaia: Educația și învățământul în anii comunismului
- Cosmin Popa: Științele sociale în ceaușism. Modernizare și subordonare în anii ’70 ‑’80
- Gabriel Moisa: Istoria sub vremuri. Istorie, politică și ideologie în România comunistă
- Augustin Ioan: Exercitarea puterii asupra teritoriului: arhitectură, artă monumentală și urbanism în România comunistă (1948‑1989)
- Cristian Vasile: Politicile culturale în România comunistă
- Cosmin Năsui: Artele plastice în regimul comunist
- Răduț Bîlbîie: Pregătirea tinerilor scriitori în Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”. O comparație cu pregătirea viitorilor artiști plastici în primii ani ai Puterii populare (1948‑1955)
- Bogdan Creţu: Literatura sub comunism
- Miruna Runcan: Teatrul românesc în perioada comunistă
- Ladislau Csendes: Între limitele puterii și puterea limitelor. (R)evoluții muzicale în RPR și RSR
- Daniel Iftene: Filmul românesc în comunism: tipare, evadări și cioburi
- Marian Petcu: Jurnalismul comunist în România – presa, profesia, legislația
- Răduț Bîlbîie: Radioul românesc
- Alexandru Matei: Televiziunea
- Valentin Vasile: Aspecte de viață cotidiană a românilor în primele două decenii postbelice (1945‑1965)
- Emanuel Copilaș: Cultură și subculturi ale tineretului în România socialistă. Repere generale
- Pompiliu‑Nicolae Constantin: Sportul în regimul comunist din România
- Florin‑Răzvan Mihai: Relațiile internaționale ale României (1945‑1989)
- Vasile Buga: Evoluția relațiilor politice româno‑sovietice. 1944‑1989
- Ion M. Anghel: România și Pactul Ribbentrop‑Molotov: un caz de sechelă eternizată
- Andreea Iustina Opriş: Românii din afara granițelor în perioada 1948‑1989. Studiu de caz: exilul
- Sergiu Musteață: Radio Europa Liberă și România comunistă
- Constantin Corneanu: Eșecul unui regim și revolta asupriților (decembrie 1989)
- Cosmin Budeancă: Cercetarea și memorializarea comunismului românesc
- Cristian Preda: Trei decenii de postcomunism românesc
VIDEO (Durata: 74 de minute). Emisiunea „Raftul Atenei”, ediția din 3 iunie 2021, despre apariția la editura Polirom a volumului „Panorama comunismului în România”. Invitați: scriitoarea Liliana Corobca, profesorul Marian Petcu, profesorul Cristian Preda.
Din declarațiile scriitoarei Liliana Corobca, coordonatoarea volumului „Panorama comunismului în România”, în cadrul interviului din ediția emisiunii „Raftul Atenei” din 3 iunie 2021.
- În carte putem întâlni analize foarte bune, chiar academice, astfel că prin titlul de „panoramă”, nu avem în vedere neapărat ceva general; este un titlu care sună într-adevăr mai bine decât cel inițial, „Regimul comunist în România”, dar care include abordări foarte competente.
- Românii din România știu foarte puține lucruri despre Moldova sovietică din perioada 1945 – 1989.
- Experiența comunistă a românilor din dreapta Prutului diferă de cea a românilor din Basarabia. Politica Moscovei de sovietizare și de promovare a atitudinii românofobe în Basarabia a fost foarte puternică în Moldova sovietică. Sovietizarea și rusificarea intensă au constituit principala deosebire dintre experiența comunistă a românilor din stânga Prutului și cea a românilor din dreapta Prutului. Au existat însă și similitudini, la nivel ideologic, desigur, dar și în alte domenii, de exemplu în cel administrativ, unde în ambele țări a dominat abordarea centralist-birocratică specifică regimurilor comuniste.
- Prefer expresia „comunismul în România” în loc de „comunismul din România” sau „comunismul românesc” pentru că în esență este vorba de un fenomen de import; fără Armata sovietică, partidul comunist ar fi avut o existență destul de leșinată sau cine știe dacă ar mai fi avut-o.
- Instituția cenzurii a urmat modelul sovietic în toate țările din estul Europei căzute sub influența Moscovei. În România, Direcția generală a presei și tipăriturilor (DGPT) s-a desprins din Ministerul Propagandei, iar cu timpul atribuțiile ei s-au lărgit foarte mult.
- În 1977, DGPT s-a desființat, dar atribuțiile au fost preluate de alte instituții. La acel moment, erau 270 de angajați pe postul de cenzori. Cei mai buni dintre ei, aproximativ o sută de cenzori, au fost transferați la Consiliul Culturii și Educației Socialiste, unde au fost înființate departamente identice cu acelea din DGPT.
- În 1975, fuga în Occident a unui cenzor din Cracovia, care a luat cu el șapte sute de documente legate de cenzură, a demonstrat lumii întregi că absența cenzurii în regimurile comuniste este un mit. Cu un an înainte, fugise și din România un cenzor, și încă nu unul oarecare, ci șefa biroului de documente secrete. Viața de cenzor nu era ușoară, pentru că pâinea și cuțitul nu erau la el, ci la partid.
Din declarațiile profesorului Marian Petcu, autorul capitolului „Jurnalismul comunist în România – presa, profesia, legislația” din volumul colectiv „Panorama comunismului în România”, declarații făcute în cadrul interviului din ediția emisiunii „Raftul Atenei” din 3 iunie 2021.
- Jurnalismul din timpul comunismului a fost unul de reverență, de plecăciune și de propagandă. Jurnalismul din acea perioadă a urmat modelul sovietic, conform căruia toată presa și toată cultura trebuie să urmeze un narativ oficial.
- Defascizarea în România a însemnat comunizarea.
- Din punctul de vedere al unui oarecare grad de libertate limitat și controlat, jurnalismul a cunoscut trei etape: prima până la retragerea Armatei Roșii, a doua până la cutremurul din 1977, și a treia până în 1989. Prima și ultima etapă au fost marcate de o slugărnicie deplină.
- În cazul jurnalismului de propagandă, nu mai contează realitatea; ceea ce contează, după teza lui Lenin, este cum pot fi oamenii manipulați.
- Comunismul este o epocă de mare corupție: toată lumea fura, dar câte puțin; astăzi, cei ce fură sunt mai puțini, dar ei fură mai mult.
- Oricât de bine articulată ar fi fost presa noastră burgheză, ea nu putea să iasă din paradigma comunistă a momentului.
- Scriitorul și artistul au avut mai multe libertăți decât jurnalistul, dar jurnalismul din România este un jurnalism de expresie, dominat de scriitori. Din cauza scriitorilor, noi nu am avut o clasă modernă, omogenă, articulată, de jurnaliști. Ori de câte ori în perioada interbelică s-a discutat de o școală de jurnalism așa cum era în alte țări, apăreau scriitorii și spuneau că nu e nevoie, e de ajuns talentul, iar în această privință noi, scriitorii, suntem cei talentați. „Ce școală îți asigură talentul?!” spuneau scriitorii. Așa se face că Bucureștiul n-a avut școală de jurnalism timp de 122 de ani. După 1948, școala de jurnalism din România este făcută după modelul sovietic al Facultății de Ziaristică de la Universitatea Lomonosov din Moscova.
- Faptul că puținele tentative interbelice de înființare a unei școli de jurnalism au fost ironizate, prin sentințe de genul „jurnalismul nu e o profesie, e har de la Dumnezeu”, a dus la starea jalnică a jurnalismului chiar și în comparație cu țările din zonă.
- Noi nu am avut un jurnalism de informare, ci tot felul de jurnalisme, unde expresia era mai importantă decât informația.
- Jurnalismul lui Arghezi a fost unul de expresie; în acest tip de jurnalism – dacă acesta se poate numi jurnalism – jurnaliștii nu află, ei știu deja.
- Toată floarea presei comuniste se află acum în actuala Uniune a Ziariștilor Profesioniști, însă membrii ei n-au decontat nicio vinovăție că au mâncat rahat în comunism; nu li s-a întâmplat nimic, ci dimpotrivă, statul îi recompensează pentru calitatea lor de creatori. Așa se menține confuzia: dacă spui că ei sunt creatori, înseamnă că nu au fost niciodată jurnaliști. Noi nici în 2021 nu vrem să tranșăm ce este jurnalism și ce este pseudo-jurnalism.
- În România la ora actuală sunt 4.000 de „jurnaliști profesioniști”, dublu față de Franța și Spania la un loc.
- Jurnaliștii din România comunistă erau activiști de partid.
- România nu și-a făcut temele niciodată; iar în ceea ce privește jurnalismul, suntem cu atât mai jalnici. Dovadă că nu inspirăm încredere ca jurnaliști este că niciun mare trust de presă occidental nu s-a stabilit aici.
- Noi în continuare cultivăm un jurnalism de expresie, literar; noi în continuare știm, nu aflăm; însă nici jurnaliștilor nu le pasă de imaginea lor, lor le pasă de încasările lor.
Din declarațiile profesorului Cristian Preda, autorul capitolului „Trei decenii de postcomunism românesc” din volumul colectiv „Panorama comunismului în România”, declarații făcute în cadrul interviului din ediția emisiunii „Raftul Atenei” din 3 iunie 2021.
- În 1989, noi am schimbat regimul politic, dar nu și statul, care în unele domenii arată și astăzi cum arăta în comunism – cum ar fi, de exemplu, în cel al calității actului funcționăresc. În general, schimbările de la nivelul administrației sunt printre cele mai modeste în privința trecerii statului de la stadiul comunist la cel postcomunist.
- Partidele politice actuale au preluat unele metehne specifice partidelor din perioada interbelică.
- Tranziția de la comunism la postcomunism s-a încheiat la 1 ianuarie 2007, când România a devenit membru al Uniunii Europene. Atunci clasa politică românească s-a arătat capabilă să facă un lucru de care nu a fost în stare înainte de al doilea război mondial, și anume să producă o integrare instituțională în Europa.
- În 1989, societatea românească era una a controlului, bazată pe planificarea colectivă, o societate în care justiția era controlată politic, iar destinul fiecăruia era împiedicat să se afirme în libertate.
- Informațiile pe care după 1989 istoricii le-au relevat în privința comunismului nu au trecut din păcate și în manualele școlare.
Liliana Corobca este scriitoare și cercetătoare a cenzurii comuniste din România. A publicat începând cu 2003 mai multe romane (unele traduse în italiană, germană și slovenă) și numeroase volume de studii despre perioada comunistă. Coautor de dicționare literare, cronologii și enciclopedii. Prezentă în mai multe antologii literare din țară și din străinătate. A coordonat volumul Panorama comunismului în Moldova sovietică (Polirom, 2019).
Marian Petcu este profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Departamentul de Antropologie culturală și Comunicare, Universitatea din București. A publicat numeroase volume de istoria jurnalismului, istoria publicității, teoriile comunicării, metodologia cercetării în științele comunicării.
Cristian Preda este profesor și decan al Facultății de Științe Politice de la Universitatea din București. A publicat numeroase lucrări de teoria și evoluția democrației, partide și sisteme electorale, istoria liberalismului. Traducător în română al unor autori precum Benjamin Constant, François Guizot, Alexis de Tocqueville, Raymond Aron sau Pierre Manent. Fost membru al Parlamentului european (2009-2019).
Emisiunea „Raftul Atenei” se difuzează pe canalele online asociate revistei de cultură, șah și business „Pallas Athena”. Invitații emisiunii sunt autorii unor cărți de referință recente, din domenii precum istoria modernă, istoria ideilor, politologie, filosofie, dar pot fi și persoanele cheie în îngrijirea și apariția unor astfel de volume, traducători sau comentatori dintre cei mai avizați ai domeniilor respective. Emisiunea durează o oră și se difuzează în prima zi de joi a fiecărei luni, începând cu ora 18.00.
Ediții anterioare ale emisiunii „Raftul Atenei”:
Michael Shafir despre traducerea în românește a cărții sale Romania. Politics, Economics and Society: Political Stagnation and Simulation Change.
Armand Goșu despre apariția în limba română a cărții În echipa lui Stalin. Anii periculoși din politica sovietică de Sheila Fitzpatrick.
Ion Bogdan Lefter despre piața românească a cărții în anul pandemic 2020.
Constantin Vică vorbind despre mentorul său, filosoful Radu Solcan, și despre Jurnalul acestuia.
Cristian Preda despre cartea sa de satiră politică românească Tiranul cu nas mare și cu suflet foarte mic.
_________________
Foto: Profesorul Cristian Preda (stânga), scriitoarea Liliana Corobca, profesorul Marian Petcu. Sursa: facebook.com/cpreda, facebook.com/liliana.corobca, fjsc.unibuc.ro
