Curierul sună din nou la telefon. Cică este un pachet pentru mine. Sunt la plimbare, în apropiere, nu am plecat prea departe ca să fiu în zonă. Primisem mesajul pe telefon cu o zi înainte că va veni.
Acum, nu trebuie să vă imaginați că se întâmplă cotidian așa ceva. Țin însă să consemnez această întâmplare deoarece s-a întâmplat un lucru deosebit.
O să vă dați seama citind rândurile următoare.
Șoferul mă anunță că este un pachet cam greu. Să fiu atent cum îl transport. Și când deschide ușa mașinii, chiar este de mari dimensiuni. Pentru mine emoțiile sunt mari deoarece știam că urmează să primesc o piesă de mare preț.
Duc pachetul acasă și nu îl desfac imediat. Mai stau cu el rezemat de peretele de lângă biroul de lucru. Orele trec. Anunț expeditorul că a sosit în condiții bune, dar nu știu cum arată încă.
Abia spre seară, când își fac apariția primele stele iau un cuțit puternic. Paranteză. Un gânditor din Rusia spune că avem o existență stelară. Ziua noastră începe la apusul stelelor din noaptea ce a trecut și se termină cu stelele ce răsar pentru seara care vine.
Ajung la conținutul coletului. Este vorba despre…o icoană de mari dimensiuni executată pe lemn. Dar, iată acum detaliile tehnice. Icoana „Coborârea de pe Cruce”.
Pictor Denisa Vasiliu. Dimensiuni: 61,5x44x4 cm. Tehnica: ulei pânză pe lemn de paltin. În imaginea alăturată puteți vedea și dumneavoastră lucrarea.
Este venită din Comuna Hârtop, județul Suceava. Surprinde momentul dureros al coborârii de pe crucea pe care Domnul Iisus Hristos a fost răstignit. Răstignit între doi tâlhari. Sunt vizibile rănile de pe palme și de la coastă.
Alături este un tablou de mai mici dimensiuni. Un înger cu coroană de flori. Jos în dreapta semnătura…Teofan N. Anul Domnului 2021. Este un elev din clasele primare care participă la cercul de pictură coordonat chiar de doamna Denisa Vasiliu.
Îmi aduce aminte de o altă icoană provenită de la doamna Ana – Maria Voinea, din București. A sosit la noi în urmă cu mai multe decenii. Stă și acum la noi pe perete, în locuința de la București.
Icoana din Suceava are multe calități estetice și spirituale. Acum abia încep să le descopăr pe toate. În timp ce scriu aceste cuvinte la tastatură, icoana este lângă mine în așteptarea identificării unui loc potrivit.
Aristotel Bunescu – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.