Sunt două feluri de a căuta prin anticariate. Este unul profesionist, care presupune familiaritate cu localul, cu oferta acestuia, chiar și cu angajații lui. Mai nou, anticariatele au pus la dispoziția clienților o facilitate excelentă, care îmbină consecințele preocupării pentru seriozitatea și profesionalismul afacerii cu beneficiile tehnologiei moderne. Astăzi anticariatele care se respectă își fac o bază de date cu cărțile care le intră în depozit și apoi pun la dispoziția cumpărătorilor această bază de date. Poți căuta în ea după titlul cărții, după autor, după un cuvânt cheie – depinde de cât de mult s-au priceput să ceară patronii de la IT-iștii care au pus în practică tot mecanismul. Moda „bazelor de cărți” dotate cu motoare de căutare pe post de fișete de catalogare s-a răspândit binișor, cel puțin în București, la anticariatele mai răsărite.
Și să știți că nu e puțin lucru. Recent, am căutat pe site-urile unor anticariate din Londra și Toronto, și spre uimirea mea, nu toate aveau așa ceva. Nu știu dacă era ceva premeditat, să îi facă pe clienți să contacteze personalul, dar oricum, învățat cu ceea ce știam de acasă, mi s-a părut peste mână. Mai mult, în unele anticariate bucureștene poți să dai în urmărire o carte care nu e momentan în stocul anticariatului. Când cartea reintră în stoc, primești o înștiințare pe e-mail și o poți cumpăra. Aici îți trebuie și puțină iuțeală de mână, să nu ți-o ia alții înainte, dintre cei ce și-au pus alertă pe același titlu, și să rămâi cu buza umflată.
„Metoda site-ului” e așadar eficientă, rapidă, modernă. Dar nu aduce, ea singură, satisfacția căutării prin anticariat. Cu ea, ești limitat la anumite trasee. Parcă ai avea niște ochelari de cal care te fac să vezi doar asfaltul din față. Metoda descrisă se cere îmbinată cu clasica vizitare în persoană a magazinului. Numai așa poți da de cărți care pot fi la fel de interesante ca și cele pe care le dai în căutare; cu marea deosebire că pot fi cărți de care nu ai știut, sau la care nu te-ai gândit. E un fel de eliberare de prejudecățile căutării și un fel de ieșire în larg, în contrast cu traseul limitat la conturul țărmului. La acest gen de întâlnire, ai impresia că ele te caută pe tine, ci nu tu pe ele.
Ca să nu mai spun de duiosul moment în care, pe raftul pe care scrie „doi lei bucata”, dai peste o bijuterie de carte cu înfățișare atât de modestă. Atunci chiar că te gândești la anticariat ca la un orfelinat al cărților. Dar despre asta, poate cu altă ocazie.
Foto: Arhiva autorului.
