OpiniiLa sfârșitul zileiCele cinci straturi ale Occidentului

Cele cinci straturi ale Occidentului

-

promovare onlinespot_img

promovare onlineDin când în când, o anamneză e salvatoare pentru găsirea busolei. Recalculezi vectorii trecutului ca să afli direcția în care mergi acum, dacă se poate fără ocolișuri evitabile. Astfel funcționează o carte apărută în 2004 și care își păstrează și azi valabilitatea: ca o anamneză, ca o incursiune în trecutul nostru constitutiv cu scopul de a ne orienta mai bine printre obstacolele și deciziile de azi. 

Autorul vorbește în carte (Philippe Nemo, Ce este Occidentul?, Presses Universitaires de France, 2004; Cartier, 2008) de cele cinci straturi ale omului occidental. E o reamintire pedagogică binevenită pentru educația noastră fracturată de secol 20. Demersul lui nu e doar pedagogic, are și logii sub formă de postulate și conjecturi în care se poate discuta. E și un punct de plecare pentru o dezbatere intelectuală. Care, sub o formă sau alta, a debutat, a continuat, s-a dezvoltat și a regresat, pentru că volumul are deja aproape 15 ani de la apariție. Dar care poate sluji și acum ca pretext de reflecție. 

Dar pentru moment eu apreciez mai mult latura pedagogică, aserțiunea profesorală care are în subsidiar calitatea de a se impune exterior și a da siguranță interioară. Axiomatica e uneori reconfortantă. Așa că în cele ce urmează reiau într-o înlănțuire pedagogică momentele principale ale cărții profesorului Nemo.

Deruta nu e de un singur fel. Suntem derutați ca români care nu știu ce au de făcut, să rămână în țară sau să emigreze. Nu știu dacă au evoluat prea mult sau prea puțin după 1989. Suntem derutați ca europeni care nu știu cum să țină echilibrul între presiunile venite dinspre vestul american, estul rusesc și sudul emigraționist. Însă o lecție despre identitate te poate scoate din paralizia deciziei. 

Valorile occidentale

Philippe Nemo ne reamintește că nu suntem primii derutați. La fel erau și germanii, la începutul secolului 19, când ”națiunea” era încă un termen care își căuta înțelesul. La fel erau și europenii, peste încă o sută de ani, în ceața similitudinilor în care se năștea o identitate continentală. La fel e și azi, când ceea ce trebuie definit e un termen pe cât de folosit, pe atât de neclar: Occidentul.

Ce este Occidentul? Care sunt valorile care îl caracterizează pe omul occidental? Autorul pornește aici într-o expunere pe cale de a deveni clasică. Sunt cinci straturi care au contribuit în istorie la ceea ce azi numim Occident. Totul a început odată cu desacralizarea monarhiei, în Grecia Antică. A fost momentul în care deciziile conducătorilor nu s-au mai luat într-un palat misterios, ci în public, transparent. A apărut astfel gândirea critică, instrumentele evaluării deciziei nu în funcție de emitentul ei, ci de rațiunea ei. Astfel au luat naștere două valori fundamentale: democrația și știința. 

Peste stratul grec a venit apoi contribuția romană. Profesorul Nemo explică procesul: imperiul a trebuit să abstractizeze justiție, s-o scoată din cutumele ei etnice deoarece trebuia să se adreseze unor populații diverse. Emanciparea justiției de contextul religios sau etnic a fost contribuția romană, care continua astfel calea rațiunii critice deschise de greci. Însă o emancipare fără subiecți nu era posibilă; așa au luat naștere subiecții justiției, oamenii individuali între care se împărțea dreptatea și care deveneau astfel egali în fața justiției. ”Persoana” a fost creația romanilor.


Contribuția creștină

Succesiunea etapelor constitutive ale omului occidental menține în această perioadă un ritm strâns. În același interval de cinci sute – o mie de ani apare și revoluția religioasă a istoriei. Din ciclic, timpul istoric devine liniar. Cu Iisus Hristos, omul își dă seama că lumea începe și se sfârșește. Timpul e subîntins de un sens eshatologic. Și așa cum contribuția antichității la devenirea occidentală e dublă, greco-romană, și contribuția creștină e dublă. Când creștinii au realizat că au trecut cei 1000 de ani fără ca Iisus Hristos să se întoarcă, și-au revizuit abordarea. De la doctrina pasivă augustiniană, conform căruia nu poți face nimic important pentru mântuire, ei au trecut la acțiune și la implicare. Lumea trebuia îmbunătățită pentru a-L putea reprimi pe Hristos. Ordinea și caritatea au fost reconsiderate. Philippe Nemo numește această repoziționare tactică a creștinilor ”Revoluția papală” din secolele 11-13. Să ne amintim de ea când admirăm localitățile apusene dichisite, sub care se ascunde o tensiune religioasă de sute de ani. 

În sfârșit, cel de-al cincilea strat al omului occidental e rezultatul evoluțiilor liberale ale unor societăți europene. În Franța, Olanda, Anglia, în Italia și în Lumea Nouă, și cu o oarecare întârziere și în Germania, apar instituțiile democratice și liberale ale țărilor moderne. Cuvântul cheie al momentului este pluralismul. Pluralismul intelectual, tradus prin toleranță față de idei, fie ele religioase, științifice sau culturale. Pluralismul politic, exprimat prin alegeri libere și guvernări colegiale, revocabile. Și pluralismul economic, asigurat prin dezincriminarea profitului și a dobânzii. Pluralismul, argumentează Nemo, este cel care a furnizat un model de organizare al societății superior celui celui în care ordinea se obținea prin reglementare. Avântul economic, demografic și social al societăților europene și americane din ultimele două secole s-a datorat modelului pluralist adoptat. Așa au luat naștere societățile liberale.

Conjecturile lui Nemo

Pe parcursul expunerii, profesorul francez emite, cum spuneam, și ipoteze de lucru ale căror infirmări sau confirmări nu afectează scheletul construcției de ansamblu. O astfel de ”conjectură Nemo” este legată de pildă de apariția extremismelor de stânga și de dreapta din secolul 20. Pe linia unui Alain Besançon, care nega legitimitatea opoziției capitalism – comunism, Philippe Nemo a susținut că oamenii nu au de ales între stânga și dreapta, ci doar între o deviere de la democrația liberală și democrația liberală însăși. Și comunismul, și nazismul sunt pentru el expresii ale unei nerăbdări eshatologice care în esență vor să impună o lume mai bună prin decret, în vreme ce democrația liberală construiește cu răbdare și pas cu pas societatea care va converge cu transcendența. Este o viziune care ar merita aprofundată, chiar dacă aici nu e locul ideal.

O altă conjectură Nemo îi provoacă pe sociologi. Autorul scrie că explozia demografică a planetei are o strânsă legătură cu ultima etapă a devenirii occidentale. Chiar și în regiunile care nu au adoptat modelul occidental, simpla proximitate occidentală a dus la o creștere semnificativă a populației, fie că vorbim de țări asiatice sau de cele africane. Modul de producție occidental, concurențial și liberal, creează bunăstare și dezvoltare economică. El dă ca exemplu perioada proto-criticilor capitalismului care spuneau că nicicând în istorie nu au existat mai mulți săraci. Da, răspunde Nemo, pentru că în alte vremuri acești săraci nu erau numărați de unii ca Engels, ci erau morți, sau poate mai exact, nenăscuți. Pe ei, și pe numărul lor, i-au făcut posibili abia condițiile mai bune de trai ale societății occidentale.

Cum rămâne cu românii?

Dar cum ne ajută concret pe noi o asemenea desfoliere a omului occidental? Philippe Nemo observă că nimeni nu se naște occidental. Nici chiar cei ce trăiesc în occident. Și în ontogeneza occidentală, ca și în filogeneza ei, lucrurile stau la fel. Barbarii care populau imperiul roman, chiar și în perioada acestuia de descompunere, aderau la principiile societății occidentale din acel stadiu. Optau pentru valorile occidentale, nu fără dificultăți pentru că aveau și ei o educație, o cultură, un panteon, părinți și angajamente tribale. Și tot astfel s-a petrecut de pildă și cu românii care din secolul 19 încoace optează pentru un astfel de model. Omul occidental e o construcție individuală și colectivă în continuă mișcare, prin adoptare și asumare a valorilor celor cinci straturi. Cine contribuie suplimentar la aceste valori este cu atât mai binevenit în lumea occidentală, dar condiția necesară rămâne asumarea lor. 

Philippe Nemo compară țările Americii Latine cu țările ortodoxe. Și unora, și celorlalte, le lipsesc câte o etapă din devenirea occidentală. America Latină nu a cunoscut revoluțiile democratice în vreme ce țările ortodoxe, printre care și România, nu au avut parte de ”Revoluția papală”. Aș spune însă că nu e prea târziu. Că ordinea etapelor din teoria lui Nemo nu e strictă. Semnele preocupării, fie ea și laică, pentru conformitatea transcendentă a acestei lumi, pentru bunătatea și bunăstarea ei, sunt manifeste – mai mici, mai stângace și mai rare – și aici. Dar sunt. Fie ele și sub forma superficială a unor mănăstiri mai îngrijite, a unei Catedrale de proporții, a unui patriarh-manager sau chiar a unei îngrijorări simple și profane pentru soarta mediului. România e la fundul sacului occidental, cum scria un alt observator al lumii moderne, Tony Judt. Dar e în sac.

(Articol publicat inițial pe site-ul reporterglobal.ro în decembrie 2018, de unde ulterior a fost șters, astfel că textul de față este în prezent singurul disponibil online.)

________________

Foto: Imagine din centrul orașului Toronto/ Arhiva autorului

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

La ce vârstă își ating șahiștii potențialul maxim?

Unul dintre cele mai bune exemple de longevitate în șahul profesionist este Vassily Smîslov, care a ajuns în finala...

Certificate de vaccinare de pe vremea Republicii Populare Române

Suntem frapați de soluțiile antipandemie, pe care politicienii de pretutindeni ai lumii par să le fi scos din mânecă...

Olimpiada s-a terminat, vine Olimpiada!

Este cunoscută expresia „Regele a murit. Trăiască Regele!“ Ea a fost folosită cu multe secole în urmă în două ţări...
promovare onlinespot_img

Cu drag pe egoism călcând

„Vedeți, s-a liniștit. V-a recunoscut vocea și nu mai plânge.” Tonul blând și zâmbetul cald al asistentei mi-au mai domolit...

Marele maestru pe Facebook

Marele maestru e singur. Privește la biblioteca lui împărțită în două. O jumătate e încărcată cu trofeele câștigate în lunga...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi