26 septembrie 2020
Mai mulți cititori fideli, ori ocazionali ai revistei noastre online de șah, cultură și business au solicitat, prin intermediul poștei redacției să prezentăm, măcar și periodic momente din istoria tumultoasă a jocului de șah.
Le răspundem azi cu două subiecte. Primul este dedicat celui mai lung joc de șah din istorie. Iar al doilea subiect este șahul jucat la mare înălțime, în cosmos.
Cercetătorii care s-au specializat în istoria șahului, dar și Federație Internațională de șah au anunțat rezultatele studiului privind cel mai lung joc disputat de-a lungul deceniilor, în toată perioadă în care umanitatea s-a ocupat de această disciplină sportivă, ori modalitate agreabilă de a petrece timpul liber.
Astfel, recordul pentru cel mai lung joc în istoria modernă aparține unei remize între șahiștii sârbi Ivan Nikolic și Goran Arsovic.
Acest adevărat maraton al jocului de șah a avut în total 269. Evenimentul s-a petrecut la Belgrad în anul 1989 și a durat peste 20 ore.
Regulamentele de șah au dus în cazul șahului clasic la jocuri care au peste patru ore de concentrare. Sub influența canalelor de televiziune și în dorința conducătorilor organismelor care conduc activitatea șahistă la nivel național, continental, ori mondial, de a avea o vizibilitate mai mare în mijloacele de comunicare în masă, s-a trecut la competiții de șah rapid, ori blitz.
Chiar dacă joacă un campion mondial, este dificil de urmărit o partidă de șah clasic de peste patru ore.
Îmi amintesc de discuțiile mele cu șahiștii cu mare experiență, care au declarat că din amestecul celor 3 genuri de șah – clasic, rapid și blitz – apar mult probleme. Astfel, campionul mondial la șah clasic, după un anumit număr de remize, este stabilit prin câteva partide de șah rapid. Păi, mai este atunci un titlu acordat la șah clasic, ori rapid ? Discuțiile continuă și în momentul în care dumneavoastră citiți aceste rânduri.
Standardizarea (ca timp) a jocului de șah, în ansamblul istoriei acestui sport, a apărut destul de târziu. În urmă cu câteva sute de ani, o partidă oficială de șah se putea întinde pe parcursul a luni de zile sau chiar ani. În epoca modernă, 20 de ore reprezintă un record (Nikolić–Arsović, Belgrade 1989).
Fără doar și poate, situația se explică destul de simplu prin legăturile cu tehnologia modernă: primul ceas mecanic (care a înlocuit clepsidra) a fost inventat de Thomas Wilson în 1883. La scurt timp (17 ani) Veenhoff a introdus ceasul care permitea apăsarea unui buton și separarea mai bună a timpilor fiecărui jucător – asta după ce istoria constatase clar că este necesară definirea unei modalități prin care timpul de joc asociat fiecărui jucător să fie mai bine delimitat clar și istoria lui Paul Morphy să nu se mai repete.
Se povestește că, undeva la mijlocul secolului al XIX-lea Paul Morphy ar fi așteptat preț de 9 ore pentru ca oponentul său să facă următoarea mutare. După 9 ore de așteptare, ajuns la limita răbdării, Morphy l-ar fi întrebat pe Louis Paulsen când are de gând să mute. Răspunsul nu chiar nevinovat al oponentului (se presupune că ar fi întârziat deliberat) ar fi fost „Oh, dar am crezut că ești tu la mutare!”. Evenimentul a clarificat o dată în plus atât necesitatea unei limite de timp, dar și cea a delimitării timpului pe care îl are fiecare jucător la dispoziție.
Astăzi, unul dintre cele mai utilizate formate de timp pentru turneele de șah clasic acordă fiecărui jucător 90 de minute pentru primele 40 de mutări, urmate de 30 de minute pentru restul jocului (deci 2 ore în total pentru o partidă cu peste 40 de mutări) cu un increment de 30 de secunde pentru fiecare mutare (începând de la prima mutare). În afara formatului de șah clasic (care poate avea diferite variații – cu sau fără bonus, cu sau fără increment etc.) cele mai cunoscute alte 2 formate sunt cele ale șahului rapid (pleacă de la 15 minute/jucător) și blitz (pleacă de la 2 minute/jucător).
În funcție de timpul stabilit în cadrul unui turneu (sau chiar joc uzual), în prezent există o mare varietate de ceasuri de șah care se pot utiliza. Cele mai simple ceasuri sunt cele care au funcție de clepsidră; deși nu acordă nici un fel de facilitate suplimentară de joc (bonus, increment) decât contabilizează un timp prestabilit pentru fiecare jucător (countadown/count-up) acestea sunt cele mai potrivite pentru meciuri amicale, relaxate. Există însă o varietate de ceasuri cu opțiuni diferite de joc (bonusul și incrementul rămân principalele două atribute suplimentare) și chiar cu variante de design , însă doar câteva includ toate facilitațile și beneficiază de omologare FIDE.
Acum, vă invit la șah la mare înălțime. Nu este vorba de valoare mare a coeficientului de rating, ci de înălțime în sine.
Să începem cu Gagarin, cu primul om în spațiul cosmic. El a intrat în istoria omenirii cu zborul din data de 12 aprilie 1961.
Adevărat, Gagarin nu era interesat în mod deosebit de șah – nu mai mult decât persoana rusă obișnuită. Cu toate acestea, șahul a fost una dintre primele activități de agrement uman aduse în spațiu de cosmonauți.
Piesele magnetice nu sunt permise în medii cu gravitație zero, deoarece ar putea ajunge în locuri neașteptate în care ar interfera cu instrumentele de la bord. Sovieticii au proiectat seturi speciale de șah, cu știfturi și caneluri pentru a menține piesele la locul lor.
În iunie 1970, astronauții sovietici Andrian Nikolayev (comandantul misiunii) și Vitaly Sevastyanov (inginer de zbor), care se aflau la bordul navei spațiale Soyuz 9, au jucat un joc de consultare împotriva Viktor Gorbatko (de asemenea, astronaut) și Nikolai Kamanin (general sovietic) și șeful programului de formare a astronauților).
Sevastyanov și Nikolayev au petrecut 18 zile în spațiu, un record pe atunci. Misiunea lor a fost folosită pentru a investiga implicațiile sociale și psihologice ale zborurilor spațiale prelungite. Tabla de șah cu gravitație zero pe care l-au folosit, semnat de cei doi cosmonauți, precum și de Boris Spassky (pe atunci campion mondial), Mikhail Botvinnik, Igor Bondarevsky, Alexander Kotov, Salo Flohr și Andor Lilienthal, a fost vândută de Sotheby’s în 2018 pentru 1.250 USD.
Nu numai cosmonauții sovietici au dus șahul în spațiul cosmic. Mulți dintre omologii lor americani, astronauții, au fost, de asemenea, jucători dornici. De exemplu, primul om care a mers pe Lună, Neil Armstrong (1930-25 august 2012) a fost un fan al șahului. În biografia sa de Leon Wagener („Un salt uriaș”), autorul dezvăluie că Neil a jucat șah cu fiul său Mark, în vârstă de șase ani, în timp ce acesta a fost pus în carantină la întoarcerea de pe Lună.
Contrar rușilor, americanii nu au venit cu modele speciale pentru tablele de șah cu gravitate zero. În schimb, au apelat la piese de plastic. Astronautul NASA Greg Chamitoff în 2018 a luat cu el un set de șah pe naveta spațială. În august 2018 a jucat un meci de șah împotriva Houston Mission Control și a câștigat două jocuri împotriva controlului la sol în timp ce juca de la Stația Spațială Internațională (ISS).
În 2008, NASA și Federația SUA de șah s-au unit pentru a găzdui un meci între astronaut și Pământ. USCF a coordonat votul la nivel mondial asupra mișcărilor Pământului, care au fost propuse de campionii K-3, Clubul de șah de la Școala Elementară Stevenson din Bellevue, Wash. În cinstea Zilei Zborului Spațial Uman și a aniversării a jumătate de secol a jocului de șah Cosmos-Pământ (care a avut loc pe 9 iunie 1970), Roscosmos State Corporation for Space Activities, Federația de Șah din Rusia și Muzeul Cosmonauticii din Moscova a organizat un turneu de șah online printre școlari.
Dacă se întâmplă să plecați în Missouri, puteți vizita expoziția „Controlul la sol: o călătorie prin șah și spațiu”, la Sala de renume a șahului mondial.
Legăturile dintre șah și explorarea spațială demonstrează că jocul de șah – și alte jocuri de strategie – sunt intrinseci umanității. Ele fac parte din cultura noastră și una dintre cele mai vechi forme de interacțiune socială umană.
Aristotel Bunescu – UZPR – 0724 394 318
