CulturăAutori contemporaniCătălin Gomboș: „Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din...

Cătălin Gomboș: „Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan”, Editura Corint, 2021

-

promovare onlinespot_img

(La rubrica „Autori contemporani” prezentăm cărți emblematice ale unor scriitori cu care ne putem întâlni pe stradă, prin librării, la târgurile de carte sau pe Facebook; ale unor scriitori pe care îi putem vedea în carne și oase și cu care putem discuta și lua legătura. Cărțile semnate de autorii descriși astfel au la această rubrică o ușă mereu deschisă. Articolele rubricii „Autori contemporani” au două părți, una de prezentare și cealaltă de ilustrare; autorii înșiși au ales prezentarea cărții, dar și fragmentul ilustrativ.)

Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan

Când veți citi cartea veți simți probabil dorința de a-i căuta pe Google pe câțiva din cei pomeniți aici, căci poveștile sunt neverosimile, la fel și personajele – jurnaliști exotici, corespondenți celebri, occidentali decapitați, victime ale atentatelor.

„Ghemuit pe vine, în faţa unui grup de terorişti, dintre care unul citea un mesaj, era americanul roşcat şi musculos din Al Fanar, Nick Berg. Teroristul termină de citit mesajul, îl trânteşte pe Nick la pământ şi scoate din vestă un cuţit mare, de bucătărie. Nick urlă. Teroristul îi pune bocancul pe cap şi începe să taie, cu mişcări rapide, sus-jos. Este primul film cu decapitarea unui ostatic în Irak.”

Pe unii din supraviețuitori i-am cunoscut și eu, la revederea acestora cu Cătălin, în București. Au rămas dependenți de adrenalina războiului, câteodată inadecvați, coborați dintr-o hiperrealitate pe care nu o pot povesti deplin niciodată. (Marian Voicu)

Fragment din capitolul „Atentat”

„Ajungem pe strada unde a avut loc explozia. Un miros greu, dulceag, ni se lipește de nări. Este carne de om arsă. Vedem și mașina-capcană, un Mercedes negru cu plăcuțe de Dubai – după căderea lui Saddam, comerțul cu mașini fusese permis și se aduseseră sute de mii de automobile second-hand, majoritatea din Emiratele Arabe Unite, unde erau foarte ieftine, care circulau cu vechile numere de înmatriculare. Volanul este pe asfalt, topit și contorsionat, la peste 100 de metri de mașină. Ceva mai aproape de aceasta, dar tot la o distanță care ni se pare a fi incredibil de mare, vedem și motorul. 

Intru în vorbă cu câțiva localnici. Îmi spun că atacul nu a avut niciun sens. Prin zonă nu trecuse niciun convoi oficial, iar strada era una liniștită, rezidențială, fără clădiri care să poată reprezenta ținte. Probabil că ucigașul detonase mașina din greșeală. 

Două cabluri electrice se lovesc, făcând un zgomot similar cu cel al împușcăturilor. Militarii americani și irakieni încep să tragă, crezând că sunt atacați; civilii și jurnaliștii o rup la fugă către străduțe lăturalnice sau se ghemuiesc lângă ziduri și mașini. A fost alarmă falsă. Militarii se calmează și decid să ne ducă în apropierea carcasei carbonizate. Hammudi îmi arată ceva, ca o coajă arsă, pe jos:

— O bucată de craniu! 

Privesc cu atenție și recunosc forma. În copaci sunt atârnate resturi umane, care îmi par a fi mici grămăjoare de carne tocată, arsă doar pe jumătate. Mai mulți irakieni adună, în pungi de plastic, rămășițe asemănătoare răspândite pe asfalt. 

Nu se știe câți morți au fost. Trei, zice sigur pe el un colonel american înalt. Mult mai mulți, spun irakienii, care îmi povestesc despre oameni decapitați de suflul exploziei sau despre o fetiță dispărută din fața casei în momentul atacului. Aflăm mai târziu că a fost rănită și a murit la spital. Două femei aleargă, plângând. Soțul uneia dintre ele lucra într-un magazin din apropierea locului exploziei. Sârma ghimpată și militarii americani le împiedică să intre în perimetrul de securitate. Cineva le strigă că totul este în regulă, însă se liniștesc doar când apare bărbatul pe care îl căutau. O sută de metri mai încolo, un grup de oameni țipă amenințător la o echipă a unei televiziuni arabe. Este o scenă obișnuită în Irak: civili furioși care își varsă frustrarea pe jurnaliști. 

Oamenii sunt mult mai calmi când nu sunt victime printre irakieni. Cu câteva zile mai devreme, fusesem la locul unui alt atac, de data aceasta executat cu o mină artizanală. Ținta fusese un convoi al unei firme britanice. Militarii americani înconjuraseră deja locul, ținându-ne la distanță politicoși, dar fermi. Nu erau furioși, așa cum se întâmpla când victimele erau colegi de-ai lor, însă refuzau să ne ofere vreo informație, cum ar fi cele legate de pierderi, de cauza exploziei, de componența convoiului. La 20 de metri în spatele militarilor, am văzut carcasa carbonizată a unui SUV. Pe trotuare, proprietarii magazinelor din apropiere, ale căror geamuri fuseseră sparte de deflagrație, începuseră să măture cioburile sub privirile, nu prea curioase, ale mai multor zeci de gură-cască. Câțiva martori ne-au ajutat să vizualizăm scena. Ei ne-au povestit cum s-a produs explozia, cum unul sau doi străini au deschis focul la întâmplare, cum mai mulți irakieni au încercat să scoată din mașină pasagerii înainte ca aceasta să ia foc, apoi cum au sosit mașinile armatei și ambulanțele. În restaurantul de la colț, aflat la 50 de metri distanță, unul dintre angajați continuă să învârtă puii la rotisor, spunându-mi că nu îl interesează ce s-a întâmplat. Restaurantul este plin; zeci de clienți mănâncă pui și kabab, indiferenți la agitația ziariștilor și a militarilor. Pentru irakieni, a fost doar o altă explozie dintr-un șir care pare să nu se mai încheie.”

Random posts

Talibanii noștri

Trebuie să-mi mărturisesc tristețea în fața perenității a două tipuri de manifestări publice destul de agresive și de ofensatoare....

Apără Duckadam, Cupa Campionilor Europeni este la București!

Aceste cuvinte memorabile nu prea spun mare lucru generațiilor tinere. Dar, fanii de fotbal care au peste cinci decenii...

Încrederea ne întinerește

Era în al nouălea cer și își simțea inima zburând spre al zecelea. Hm! … Era deja pe teritoriu...
promovare onlinespot_img

„Dumnezeu mi-a dat un dar sa bat clopotele, apoi mi-a făcut cadou această afacere”. Chișinăuianul Denis Latîșev aduce clopote de la Iaroslavl în România

18 februarie, o zi plină de emoție, în care un eveniment cu profunzimi duhovnicești a făcut ca Bucureștiul să...

Rețele de nesocializare

O scurtă perioadă după 1990, presa românească a încercat să organizeze dezbateri. Jurnaliștii erau tineri, patronii la fel, nici...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi