De la confruntarea Carlsen – Caruana din 2018, fanii au așteptat trei ani un nou meci pentru titlul de campion mondial la șah. În mod normal, un astfel de meci ar fi trebuit să aibă loc din doi în doi ani, dar cel programat în 2020 s-a amânat din cauza pandemiei. Dar acum, în sfârșit se știe și când va avea loc, și cine va fi adversarul lui Magnus Carlsen: nimeni altul decât marele maestru rus Ian Nepomniachtchi, câștigător al Turneului Candidaților din acest an.
Dar ce spun calculele hârtiei în privința șanselor celor doi mari maeștri? Cine are o poziție mai bună la linia de start, înainte de prima mutare? Un răspuns a fost schițat de site-ul Chess.com, care a luat mai multe variabile în considerare.
Astfel că, în acest moment, 84% dintre utilizatorii site-ului Chess.com care au participat la un chestionar online consideră că Magnus Carlsen își va păstra titlul, iar 16% sunt de părere că vom aveam un nou campion, în persoana șahistului din Rusia.
Nepomniachtchi a câștigat FIDE Candidates Tournament 2020-2021 în fața altor șapte mari maeștri de talie mondială. Și-a asigurat primul loc chiar înainte de ultima partidă, în care a pierdut împotriva marelui maestru chinez Ding Liren. Chiar și cu pierderea din ultima rundă, Nepomniachtchi a avut o performanță de 2849 puncte Elo în acel eveniment – cu două puncte mai mult decât ratingul lui Carlsen la șahul clasic.
Înainte de toate însă, scrie Chess.com, trebuie să înțelegem cum va decurge confruntarea.
Se vor juca 14 partide de șah clasic (cu două mai mult decât meciurile pe care le-a jucat Carlsen pentru titlu cu Anand, Karjakin și Caruana). Așa că dacă unul dintre jucători face 7.5 puncte, este declarat câștigător. În cazul în care este egal după aceste 14 jocuri, se vor juca patru partide de șah rapid în tiebreak, iar în cazul în care și acestea se încheie tot la egalitate, se vor juca două partide de blitz, apoi încă două dacă jucătorii sunt din nou la egalitate. În cazul în care echilibrul persistă, se va juca o partidă de tip sudden death, în care albul are mai mult timp de gândire, dar în schimb trebuie să câștige; în caz contrar (adică face remiză sau pierde), pierde întregul meci.
Schimbarea de la 12 jocuri la 14 ar trebui să îl avantajeze pe cel mai bun jucător la șah clasic. Deocamdată, acesta este Carlsen, care are o șansă în plus de a tranșa meciul încă din această fază. Chess.com a calculat și scrie că șansele ca meciul să se încheie în segmentul modului clasic sunt în jur de 85%. Evenimentele anterioare Rapid&Blitz la care a participat Carlsen arată că acesta a obținut un scor de 58% împotriva lui Nepomniachtchi, cu toate că diferența de 100 de puncte dintre aceștia l-ar aduce pe Carlsen la un scor de 64%.
Pe de altă parte, Nepomniachtchi a câștigat recent câteva partide împotriva lui Carlsen, cum ar fi la evenimentele Magnus Carlsen Invitational, Skilling Open, St. Louis Rapid & Blitz și Legends of Chess.
Așadar, trage concluzia Chess.com, șansele sunt în favoarea lui Carlsen (72%), dar dacă Nepomniachtchi poate să joace la potențialul său maxim și se menține până la faza partidelor de departajare, este posibil ca șansele să fie 50-50. Totuși, dacă și Magnus Carlsen joacă la potențialul său maxim, șansele sale de a încheia meciul în porțiunea de șah clasic ajung să fie chiar mai mari de 80%.
___________
Foto: Magnus Carlsen (stânga) și Ian Nepomniachtchi s-au înfruntat în numeroase turnee, cel mai recent fiind FTX Crypto Cup de luna trecută.