Veste mare. Între 1 și 15 septembrie are loc la București un important eveniment cultural. Expoziția de sculptură Elena Surdu Stănescu de la sala Simeza.
Motto: „O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor” – Constantin Brâncuși.
Un om special din Breaza este doamna Stănescu.
A cunoscut-o și domnul Armașu, chiar aici la Breaza.
Arta care întinerește La Galeria Națională de Pictură din Berlin se găsește un tablou realizat de Lucas Cranach cel Bătrân și intitulat Fântâna tinereții. Peisajul arid și trist din partea stângă devine în dreaptă unul plin de viață și bucurie. Dar mai mult decât atât. Este ilustrat aici misterul întineririi. În partea stângă a tabloului se văd mai multe femei marcate de trecerea nemiloasă a deceniilor. Trupurile lor încercate de vreme sunt aduse cu șarete, trăsuri sau chiar roabe la marginea unui bazin cu virtuți uluitoare. Coborând trei trepte în apă, ele au posibilitatea să întinerească în câteva secunde. Vizibil întinerite, ele trec prin apă și ajung la malul din dreapta total revigorate și cu 30 de ani mai puțin, astfel încât sunt gata să participe, cu toate simțurile, la viața plină de muzică și dans în aer liber. Un efect similar are și arta doamnei Stănescu asupra privitorilor. O artă care întinerește pe cei din jur, inclusiv pe autor. Înainte de a sosi la Breaza am vizitat atelierul său din București. Copleșitor! Aceasta e concluzia într-un cuvânt. Acum câteva zile, am urcat la reședința sa de la Breaza. Concluzia: Copleșitor numărul 2.
x x x
Născută în Bucureşti, pe 15 septembrie 1942, Elena Surdu Stănescu, absolventă a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” şi a Institutului „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, i-a avut ca profesori pe Eugen Lungu şi Constantin Baraschi, lucrând totodată şi sub îndrumarea sculptorului George Apostu, în atelierul acestuia. De cincizeci de ani, este o prezenţă permanentă a vieţii artistice româneşti, abordând în lucrările sale variate materiale şi modalităţi de expresie, între tradiţia artei clasice şi modernismul contemporan figurativ.
Creaţia sculptoriţei întruneşte peste o mie de lucrări realizate în piatră, marmură, lemn, bronz, alcătuind ciclurile tematice: „Portrete”, „Portrete alegorice”, „Universul iubirii” („Zburătăcite”, „Zburătăciţi”, „Cupluri”, „Ferestre”, „Cupola lumii”), „Sinteze”, „Univers de artist”. Elena Surdu Stănescu expune permanent în ţară, la Saloanele Oficiale Naţionale bienale şi anuale, în expoziţii de grup şi personale, totalizând un număr de peste o sută de expoziţii. Peste hotare, artista este prezentă cu expoziţii personale în marile oraşe din întreaga lume: Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Ungaria, Franţa, SUA, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite, Egipt, India, Yemen, Indonezia, sculpturile sale regăsindu-se în numeroase colecţii de stat şi particulare. Realizează, în anul 2014, pentru holul Ateneului Român din Bucureşti, portretul în bronz al compozitorului Dumitru Capoianu, care completează suita portretelor de muzicieni datorate artiştilor Miliţa Pătraşcu, Gheorghe Anghel, Ion Irimescu, Paul Vasilescu ş.a. În anul 2016, ridică la Bucureşti „Memorialul” în bronz şi piatră închinat victimelor de la „Colectiv”. Este distinsă cu Premii Naţionale şi Internaţionale între care Marea Medalie de Aur de la Cannes (2012) şi Medalia de Aur pentru Merit şi Devotament francez pentru servicii excepţionale aduse Colectivităţii Umane – Paris (2013). Timp de patruzeci şi cinci de ani este profesor de specialitate la şcolile de cultură generală şi de profil din Bucureşti şi zece ani Inspector de specialitate şi Director al departamentului „Artă” din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, pledând permanent pentru îmbunătăţirea educaţiei artistice în învăţământului românesc. Omenesc vorbind are o familie pe care o cunoaștem deocamdată până la cei doi nepoți doar prin fotografii și sculpturi. Doamna Elena Surdu Stănescu vorbește mereu cu pasiune despre Breaza, precum și despre proiectele sale legate de oraș. Un artist în timpul pandemiei
OMUL ȘI OPERA
„Breaza este oaza mea de liniște. De 30 de ani este și refugiul meu pentru lucrările din piatra. Așa este și acum, când toți trecem printr-o perioadă dificilă și grea. Breaza e un loc în care, datorita liniștii, ordinii și aerului curat, a verdelui primăverii, resimțim mai puțin dificultatea acestei perioade. Esențialul este pentru toți care suntem consemnați la domiciliu să ne păstram calmul, să descoperim activități diferite pentru întreaga familie. Citit, lucru manual, curățenie, modificări în casă, în tot ceea ce ne înconjoară în micul nostru univers. Casa este cel mai frumos loc din lume, noi îl facem. Vă doresc pace în suflet și sănătate ”.
Dacă am început cu Brâncuși, cu privirea spre cer, vă propun să terminăm tot în această notă, dar cu alte cuvinte ale sale: ”O sculptură nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal şi în pământ.” Sculptura nu se sfârșește, dar pandemia da!
Vă așteptăm la expoziție!
Aristotel Bunescu – UZPR
