BusinessAndrei Dunuță: ,,Șahul este o metaforă a vieții și...

Andrei Dunuță: ,,Șahul este o metaforă a vieții și a business-ului”

-

promovare onlinespot_img

București, 25 septembrie, 2020

Domnul Andrei Dunuță m-a cucerit la lansarea revistei noastre.
Prin urmare am dorit mult să vă prezint un dialog lămuritor cu acest om special.

Trebuie să mărturisesc faptul că programul incărcat al domnului Dunuță m-a făcut un detectiv. Cum găsesc eu un loc liber în agenda sa ?
Am insistat și iată că am găsit. Mă bucur mult să vă ofer un interviu pe care domnul Dunuță l-a acordat cu multă amabilitate.

– Vă rugăm pentru început să vă prezentați …
– Sunt Andrei Dunuță și am vânzările în sânge. Misiunea mea este să dezvolt România prin public speaking și vânzări. Sunt TEDx Keynote Speaker și creatorul conceptului “SPEAKINGS” – primul show de public speaking din România. Fie că vrei să-ți dezvolți echipa de vânzări sau să convingi prin următoarea ta prezentare.
– Care este domeniul dumneavoastră de activitate acum?
– Livrez experiențe de învățare neconvențională pentru cei care își doresc să capete mai multă încredere în ei atunci când își vând ideile/serviciile/produsele/business-ul/propria persoană. Antrenez Top Performers pentru discursuri puternice și relevante și, totodată, sunt antrenor de vânzări. Astfel, ajut echipele să aibă mai mulți clienți folosind #ArtaDeAnuVinde.

– Vă rugăm să ne relatați care este legătura cu șahul?
– Am început să joc șah de mic. Șahul este o metaforă a vieții și a business-ului. Sunt foarte multe lecții pe care le învățăm de la piesele de șah pe care le putem aplica atât în viață cât și în business. Noi, oamenii, suntem diferiți…din fericire la fel și piesele de șah. Fiecare are plusurile ei și e important să le faci să lucreze bine în echipă: pionul ne învață despre consecvență, reziliență și evoluție: este singura piesă care dacă ajunge la capătul tablei de șah se transformă în regină; nebunul care merge doar pe diagonală ne învață despre ce înseamnă să rupi tiparele și să te diferențiezi de restul competiției; calul este singura piesă care sare peste alte piese: cât de important este să sari peste probleme și să fii creativ; tura este cea mai stabila piesă și ne învață ce înseamnă fidelizarea clienților, să fii acolo pentru ei; regina este performanța întruchipată, este CamPionul echipei și ne învață ce înseamnă să ajungi să fii numărul unu într-un domeniu.

PERFECT PRACTICE MAKES PERFECT. Când vrei să înveți șah, vânzări, public speaking e important ca încă de la început să înveți cele mai bune practici și obiceiuri. E importanta practica însă practica relevantă e mai importantă. De ce? Pentru că dacă repeți ceva greșit (și nu știi), vei fi foarte bun în a face greșit acel lucru. Peste un timp, va fi nevoie să dezveți ca să poți (re)învăța și intervene orgoliul.

ÎNVEȚI DIN FIECARE PARTIDĂ. Niciodată nu se termină procesul de a învăța în șah și nici în vânzări. Vânzările sunt, până la urmă, un joc de numere, dar e important să înțelegi DE CE s-a întâmplat asta și ce poți să înveți pentru următoarea partidă.
Cine are un DE CE, poate suporta orice Care este DE CE-ul vostru, pentru care faceți vânzări? Când joci șah, când faci vânzări, DE CE-ul bate CUM și CE la început. E foarte bine să știi de la început (DE) CE vrei să câștigi.

– Unde vă vedeți peste 10 ani?
– Sunt 2 obiective mari: să creez cele mai importante și mari comunități de vânzare (#ArtaDeAnuVinde) și public speaking (#SPEAKINGS Community) din România.
În egală măsură, SPEAKINGS va fi un brand internațional care va ajuta milioane de oameni să vorbească relevant în public prin concursuri de public speaking și diverse experiențe neconvenționale de învățare.

– Ce vă doriți pentru finalul anului 2020?
– Pregătim 3 proiecte mari: a 2-a ediție a Campionatului Național de Discursuri Online, prima ediție a Campionatului Național de Discursuri Online pentru studenți și Campionatul Național de Discursuri Online pe echipe pentru companii Pe lângă acestea, organizăm la munte bootcamp-uri de public speaking și vânzări + continui proiectele cu corporațiile.

– Vă rugăm sa transmiteți câteva gânduri pentru cititorii revistei noastre.
– Oricum am zice, șahul este o metaforă a vieții și ne învață atât de multe lucruri, doar să fim noi deschiși și atenți. Lecțiile sunt peste tot

– Vă mulțumim pentru acest dialog, la final vă rugăm să vă puneți dumneavostră o întrebare, două și să răspundeți …
– Care sunt cele mai mari greșeli pe care le-ai făcut în vânzări și public speaking ?
– Primele 3 care îmi vin în minte: să îi mulțumesc pe toți, să nu îmi definesc și să îmi asum un stil personal + (uneori) să nu gândesc MARE din prima.

Aristotel Bunescu – UZPR

Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Random posts

Nicolae Manolescu și „gemenii univitelini ai capitalismului și comunismului”

Într-un articol publicat în 1990 în cotidianul România Liberă, criticul literar Nicolae Manolescu s-a oprit asupra unei butade care...

Concurs pictura pe teme de sah, Editia a II-a

Lucrarile inscrise in concursul de pictura pe teme de sah din cadrul Festivalului de Sah Corporate, Editia a II-a

Cât de subțire este linia care separă bronzul de oase

Îmi amintesc și astăzi de acea zi din primăvara lui 2003 când mă pregăteam să plec la redacție, dar...
promovare onlinespot_img

Apariția volumului „Șahiștii”, remarcată pe site-urile de specialitate

Volumul de proză scurtă semnat de colegul nostru Ionuț Iamandi a fost semnalat pe mai multe site-uri de șah...

Nur-Sultan (Kazahstan) va găzdui World Rapid și Blitz 2021

FIDE World Rapid și Blitz vor avea loc la Nur-Sultan, fosta capitală Astana, din Kazahstan. Datele sustinerii evenimentului sunt...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi