CulturăRaftul AteneiAlex. Ștefănescu și originile comunismului

Alex. Ștefănescu și originile comunismului

-

promovare onlinespot_img

Fapt confirmat: este vremea memoriilor. Și pentru că pasiunea pentru acest gen literar este stârnită mai ales de înaintarea în vârstă, memoriile care apar acum se referă preponderent la perioada comunistă. Tonul l-a dat istoricul Lucian Boia, cu dipticul „Cum am trecut prin comunism”. A scris apoi Ioan T. Morar „Fake News în Epoca de Aur”, apoi Stelian Tănase „Sunt un copil al Războiului Rece”. În sfârșit, săptămânile acestea a apărut în librăriile online (probabil și în cele fizice) „Eu și comunismul”, de Alex. Ștefănescu. Toți acești autori au în comun faptul că au apucat câțiva ani buni să activeze profesional în perioada comunistă. În vreo zece ani însă, vor mai publica, probabil, doar memorialiștii care și-au trăit numai adolescența în comunism. Iar peste alți zece ani specia aceasta de amintiri va începe să se stingă.


Iată deci începutul și iată și sfârșitul previzibil. Între timp însă, să ne bucurăm de ceea ce apare și să marcăm cum se cuvine acest gen publicistic specific spațiului românesc. Despre „Fake News în Epoca de Aur” am scris în revista „Dilema Veche”, iar despre „Sunt un copil al Războiului Rece” chiar aici, la rubrica „Raftul Atenei”. Este ceea ce voi face și cu volumul cunoscutului criticul literar Alex. Ștefănescu, aplicând aceeași grilă de interpretare, respectiv cea de identificare a liniilor principale ale percepției autorului asupra fenomenului comunist.

Ioan T. Morar și Stelian Tănase s-au lăsat dominați în cărțile amintite de actul memorialistic și la fel face în „Eu și comunismul” și Alex. Ștefănescu, care declară că are „o structură intelectuală epică”, este receptiv „mai degrabă la întâmplări decât la teorii”. Dar cu toate acestea, la un moment dat Alex. Ștefănescu încearcă să schițeze și o perspectivă teoretică asupra comunismului. Într-un capitol aproape special dedicat temei genezei comunismului, el arată că acesta reprezintă „o premieră istorică”. Potrivit lui, lumea e împărțită în trei clase majore: elitele, care dau direcția și sunt motorul societății; clasa de mijloc, care le urmează și le susțin; și „elitele inverse”, perdanții, „cei neînzestrați”. Clasele majore nu sunt imuabile, ci permeabile, ele sunt dinamizate de lupta pentru întâietate, de o competiție perenă și inevitabilă stimulată și întreținută de inegalități inerente, naturale. Mai departe, autorul spune că pentru prima oară în istorie, în secolul trecut, clasa de mijloc nu a mai urmat elitele, ci „elitele inverse”. Clasa de mijloc s-a lăsat sedusă de retorica marxiștilor, niște „parveniți în lumea gândirii”, care propovăduiau un egalitarism iluzoriu, dar care în fapt doreau locul elitelor autentice. Astfel au ajuns la putere comuniștii, pe fondul unei fraude intelectuale și în definitiv, după Alex. Ștefănescu, și electorale nemaiîntâlnite.

A rezultat o societate „pe dos”, un „negativ al lumii adevărate”. Este aici întâlnită din nou ideea – care poate fi găsită și la Ioan T. Morar și Stelian Tănase – a societății surogat, a „nechezolului”, în care toate instituțiile și legile sunt imitații goale ale unei societăți normale, sunt niște înlocuitori jalnici ai autenticului. Este o „caricatură” de societate, cum scrie și descrie Alex. Ștefănescu. Conservarea forțată a inversării polarității între elitele adevărate și cele parvenite a dus în timp la fenomene ciudate. Comuniștii la putere, arată Alex. Ștefănescu, sunt niște „vânători ai oamenilor de valoare”. Ei păstrează „un sentiment al imposturii”, au un simț al valorii care nu-i caracterizează, dar pe care vor să o stârpească, deoarece o percep ca pe o amenințare (ceea ce în fapt, și este). Efectul a fost că unii oameni ajungeau să își ascundă valoarea „precum unii evrei își ascundeau evreitatea față de naziști”, spune el. De asemenea, comuniștii – oameni primitivi și liniari – nu puteau tolera diversitatea, fundal și mediu propice al competiției pe care noii conducători o voiau definitiv suprimată. De aici preferința comunistă pentru „geometrizarea existenței, pentru combaterea oricărei manifestări a diversității, considerată o sfidare a regimului”. În altă parte, Alex. Ștefănescu explică „obiceiul” românilor de a fura: este vorba de un „act reflex de supraviețuire” dobândit de oameni în comunism. E o reacție – imorală, desigur, dă autorul asigurări – la jaful primordial al comunismului care le-a furat oamenilor proprietatea. Oamenii își iau înapoi, simbolic, dar și pentru a supraviețui economic, din ceea ce le-a aparținut odată. Semnificativ în acest sens e pasajul cu țăranul care se strecoară noaptea să fure din știuleții recoltați de pe fostul lui teren, ca să aibă ce să dea de mâncare la găinile rămase în curte. Ar trebui să privim recursul omniprezent la furt, „această boală rușinoasă și transmisibilă”, ca pe una dintre „crimele morale ale comunismului” la adresa societății de astăzi, susține Alex. Ștefănescu.

O observație de final. Acum o sută de ani, pe când bolșevismul apărea în noua URSS, un autor spunea că românii nu sunt compatibili cu comunismul pentru că ei în principiu nu au încredere în „confesiunile străinilor”. Alex. Ștefănescu vine cu o explicație similară. Comunismul este, după el, „un regim sumbru care nu se potrivește cu firea veselă a românului”. Nu cred că este un eufemism subtil al criticului pentru presupusa superficialitate cu care românii tratează istoria și regimurile, totalitare sau nu. Dar probabil că aici Alex. Ștefănescu extrapolează predispoziția lui ludică la un nivel mai larg social. Cu alte cuvinte, este mai sigur, aș spune, că regimul comunist a fost sumbru decât că firea românilor este voioasă.

***

Pentru prima dată în istoria lumii o ierarhie răsturnată se instituționalizează, devine un regim politic în mai multe țări de pe glob. Vai de oamenii de valoare din aceste țări! Sunt închiși, schingiuiți, omorâți. Sau obligați să facă munci înjositoare, cu mult sub competența lor. Sunt determinați să se expatrieze.

Oamenii incapabili veniți la putere nu sunt în stare să inventeze o nouă societate. Ei o imită caricatural – ca niște maimuțe care ar imita îndeletnicirile oamenilor – pe cea dinaintea lor. Rezultatul este jalnic. Parlamentul devine o caricatură de parlament (în care totul se votează în unanimitate), alegerile o caricatură de alegeri (în condițiile în care nu există decât un singur partid), presa o caricatură de presă (o funcționare în gol a „limbii de lemn”, fără legătură cu realitatea), arta (aceea aservită regimului) o caricatură de artă, comerțul o caricatură de comerț (din cauza mărfurilor și prețurilor standardizate), banii o caricatură de bani, cu o valoare stabilită artificial, munca, o caricatură de muncă (dovadă – calitatea proastă a mărfurilor, cu excepția celor produse de oameni pasionați, imuni la persecuții), competiția o caricatură de competiție („întrecerea socialistă”), sărbătoarea o caricatură de sărbătoare (cu participare obligatorie, lipsită de entuziasm) etc. (fragment din capitolul „Fatalitatea caricaturii”)

______________

Alex. Ștefănescu, Eu și comunismul, Editura Curtea Veche, București, 2020, 208 pagini format 20 x 13, cu ilustrații din arhiva autorului.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Săptămâna în șah: 15 – 21 februarie 2021. Primul Campionat Mondial al echipelor corporatiste, în ediție online

Primul Campionat Mondial de șah Corporatist online, organizat sub egida FIDE, s-a încheiat duminică, 21 februarie, cu victoria echipei...

În ritmul inimii tuturor vârstelor

M-am născut la țară, într-o comună cu nume ... proeminent, aș putea spune , și, mai nou, de prăjitură...

Coborârea de pe cruce

Curierul sună din nou la telefon. Cică este un pachet pentru mine. Sunt la plimbare, în apropiere, nu am...
promovare onlinespot_img

Bogdan Novac, primarul orașului Breaza, împlinește 37 de ani

Primarul face joi 37 de ani. Îi urăm în avans LA MULȚI ANI! În imagine: primarul și echipa cu care...

Concurs sondaj opinie pictura

Adresam cititorilor revistei online Chess Corporate Pallas Athena provocarea de a participa la un concurs - sondaj de opinie. Cui...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi