Sunt pe la sfertul unei lecturi dintr-o carte despre care deja pot să spun că e foarte instructivă în ansamblu; dar are și alte calități. Îmi confirmă, de pildă, că critica românească de stânga a comunismului nu e chiar așa de sărăcăcioasă cum credeam odată. Sau că de multe ori comunismul, prin pornirile mistificatoare incontrolabile pe care le-a avut, ca toți uzurpatorii, și-a pervertit chiar și bruma de reacții firești încercate la început. Dincolo de nota de prețiozitate care o însoțește, cartea cuprinde mărturii pe care majoritatea s-a chinuit să le uite (cum ar fi târgul din 1942 de bunuri confiscate de peste Nistru, amplasat în centrul capitalei, în piața Universității) sau problematici în general ignorate (cum ar fi absența unei rezistențe antinaziste; nu cumva, mă întreb, din aceleași cauze pentru care nici rezistența anticomunistă nu a avut consistență?)
Găsești și multe observații inedite. Voi cita aici una dintre ele, mai neutră. Despre celelalte subiecte pe care le-am pomenit în paragraful precedent, voi scrie poate cu alte ocazii.
„Când am învățat literele (…) am început să cotrobăiesc prin biblioteca de-acasă, burdușită de cărți și publicații. Însă biblioteca aceasta, imensă în raport cu cele câteva bulendre care ne mobilau locuința și cu totul rară pentru un om de condiția modestă a tatei, avea un caracter extrem de eterogen sub raport tematic și foarte inegal pe plan calitativ. Ilustra parcă acea cuplare bicefală specific românească, vizibilă pretutindeni, în urbanism și economie, administrație și cultură, a alăturării palatelor cu bordeiele, a competenței cu mistificarea, a talentului literar cu maculatura, a strălucirii cu zoaiele.”
___________________
Paul Cornea, Ce a fost – cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache, Polirom, 2013
