Abonatul

-

promovare onlinespot_img

– Să știți că pe vremea aceea, oricât de greu vă va veni să credeți, nu exista internet. Nu te puteai duce la computer să verifici dacă a douăzecea mutare a negrului din cine știe ce deschidere e în vreo bază de date. Motivul era foarte simplu: nu existau computere, cel puțin cele personale încă nu apăruseră. În materie de deschideri, la putere era atunci Šahovski Informator, o revistă semestrială care apărea la Belgrad. De ce în Iugoslavia? Cred că știți că în perioada Războiului Rece, iugoslavii au fost o forță în șah, și au avut o mulțime de jucători de calibru.


Antrenorul se sui pe jumătate pe masa care slujea de catedră și continuă.

– Deși dacă stau acum și mă gândesc, felul în care Šahovski Informator prezenta deschiderile anticipa într-un fel structura arborescentă de la baza programării informatice. Parcă văd și acum structura aceea care se bifurca și se multiplica în variante și subvariante, cu notații ei precise, riguros definite… Da, parcă citeai un curs de programare când consultai Informatorul, cum i se spunea la noi; nu trebuia să știi sârba, nu trebuia să știi engleza, nu îți trebuia nicio limbă. Vedeai șirul de mutări și era de ajuns… Eu unul însă nu am avut niciodată un Informator, bănuiesc că era pentru cluburi sau pentru jucătorii profesioniști, nu pentru juniorul amator care eram…

Dar nu despre Informator vreau să vă vorbesc. Să fi avut pe atunci vreo 15 – 16 ani… Văzusem la club niște reviste de șah, dar nu din cele românești, „Revista Română de Șah”, pe care o găseam la chioșcuri. O găseam cu greu și pe ea, uneori numai la anumite chioșcuri din provincie sau din cartierele muncitorești, unde nu erau probabil căutate. Dar nu la „Revista Română de Șah” mă refer. Văzusem la club niște reviste rusești. Erau colorate, cu poze și comentarii, cu partide și mai ales cu acele chestii după care mă uitam în primul rând, cu diagrame. Da, știți la ce mă refer, sunt acele poziții în care albul sau negru sunt la un pas de câștig, provocarea fiind ca cititorul să vadă continuarea corectă. Mie îmi plăceau diagramele naturale, să spun așa, nu problemele, ci acele poziții care puteau surveni – sau surveniseră efectiv – din partide reale, jucate în concursuri reale. Deși nu știam boabă de rusă – pe care de altfel o făceam la școală, dar nu îi dădeam nicio atenție – revistele de șah rusești mi se păreau de vis față de secul Informator. Vedeam fețele lui Karpov și Kasparov, lui Jan Timman și Bent Larsen.

Antrenorul coborî de pe masă și merse la fereastră. Vorbea acum cu spatele la cursanți.

– Unul dintre colegii de club mi-a spus atunci că tatăl lui l-a abonat la una dintre reviste. Pfua, ce interesant, mi-am zis atunci. I-am bătut pe ai mei la cap să fac și eu abonament, că îmi plac, că îmi trebuie, că le vreau… mă rog, au cedat până la urmă. Nu știu cât costau, dar nu cred că era o avere. Pe atunci, se spunea că „ai bani, dar nu poți să faci nimic cu ei”. Auzeam expresia, dar nu o înțelegeam, mai târziu am înțeles ce voiau să zică ai mei cu asta, și anume că lipsesc multe din comerț, nu ai ce cumpăra… În sfârșit, m-am dus la poștă și am făcut eu singur abonamentele, pe atunci, repet, nu era nici idee de internet. Nu știu, probabil poșta avea o listă de adrese de reviste, avea contactele ei, dar uite-așa, câteva săptămâni mai târziu, am început să primesc acasă „64” și „Șahmatnîi Biuleteni”. Știam grafia rusească, și puteam silabisi cuvintele scrise în chirilica lor, știam de la orele de rusă de „i”-ul moale de la sfârșit și de aceea mi-a rămas în minte titlul așa cum l-am rostit acum, „biuleteni”. Curios cu rusa asta… Țin minte ce profesor timorat de rusă aveam; erau ultimii ani de comunism, prăbușirea parcă plutea în aer, iar tot ce avea legătură cu rușii stătea parcă în expectativă. Profesorul de rusă era și el în prag de pensionare, vremea de glorie îi apusese, nu ne zicea nici pâs la ore, parcă le-aștepta să treacă mai abitir decât noi, în schimb era mai vioi când plecam în practica agricolă. La putere acum erau doamnele de engleză și franceză, căutate, spilcuite, aranjate – însă tot cu coc, una dintre ele cel puțin așa mi-o amintesc… Mă rog, ce ți-e și cu rusa, era de bază în șah, autorii ruși erau competenți, dar de noi nu se lipea limba rusă de niciun chip. Mai e nevoie să v-o spun? V-o spun, că unii dintre voi nici nu știți ce a fost înainte; sistemul comunist care se prăbușea, cum vă spuneam, fusese adus aici de ruși, și de aceea – dar și din alte cauze, mai vechi – pe ruși nu prea îi înghițeau oamenii, atunci sau acum…

Se întoarse spre sală și spre mirarea lui, clasa asculta liniștită și interesată povestirea, deși era după o oră și jumătate de curs intens de șah. Continuă ceva mai însuflețit.

– Vreo doi ani am fost abonat la reviste. Una era săptămânală, alta lunară. Le luam cu mine la școală, eram cam ca voi ca vârstă. Ore plicticoase, cu timpi morți berechet, scoteam revista pe sub bancă și încercam să rezolv o diagramă. Când era prea periculos să o expun, copiam pe o foaie diagrama și o țineam lejer sub caiet. „64” avea pozițiile interesante pentru mine la mijlocul revistei, „Șahmatnîi Biuleteni” pe ultima copertă. Unele soluții erau date în numărul următor, numai că se putea întâmpla ca numărul următor să nu îmi mai parvină. Îl oprea poșta – era un gest foarte natural pe atunci, și nu aveai cum să te plângi, pur și simplu nu îți livrau corespondența. Cred că din „Șahmatnîi Biuleteni” îmi lipsesc vreo patru numere din cei doi ani de abonament, din „64” nu știu, n-am mai numărat… Când se apropia ziua în care trebuia să primesc o revistă, zburam pe scări în jos în bloc și mă uitam din coborâre la cutia poștală s-o văd ieșind din ea. Dacă era, eram fericit toată ziua. „Șahmatnîi Biuleteni” apărea în câte o culoare la fiecare ediție. Un număr albastru, altul roșu, altul verde… „64” era galbenă parcă, cu o poză mare pe coperta unu. Luam revista din cutia poștală, o miroseam, mă retrăgeam cu ea în camera mea unde mă străduiam să deslușesc despre ce era vorba în articole. Dar nu am pus niciodată mâna pe dicționar să încerc să traduc vreun cuvânt sau propoziție; mă uitam pe partide, pe diagrame, pe caricaturi și fotografii – și mă mulțumeam cu atât.

Antrenorul tăcu o vreme.

– OK, vorba multă, spaima esențialului; am vrut să vă povestesc de fapt cum arăta pe atunci pasiunea pentru șah. Nu am zis că era mai bine, sau mai autentică. Nu cred asta. Am vrut doar să vă povestesc.

– Bine, dar cum s-a terminat? îndrăzni un cursant.

– A, da, nu ar trebui să omit să vă spun că totul s-a pierdut de la sine în zarva anilor ‘90. La noi comunismul căzuse, la ruși se prăbușea URSS-ul. Nu am mai avut cum să reînnoiesc abonamentele. Poate că poșta a rătăcit contactele, poate că revistele însele au sucombat, nu m-am mai interesat. Dar cert e că după vreo doi ani, una dintre cele mai mari bucurii juvenile ale mele – să găsesc revista în cutia poștală – a dispărut discret și pentru totdeauna…

(se dedică antrenorilor de șah)

Foto: Positive_Images/ Pixabay

Nota autorului. Cu această povestire, închei seria „literară” de articole din cadrul rubricii „Diagonala turei”. Începând de săptămâna viitoare, la aceeași rubrică voi scrie despre istoria „Revistei Române de Șah”. Pot însă mărturisi că la fiecare povestire publicată până acum, am mai scris încă una. Pe toate, apărute în revista „Pallas Athena” sau inedite, le strâng acum într-un volum care sper să iasă în lunile următoare.

Ionut Iamandi
Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități cu o experiență de presă de peste 25 de ani. A fost redactor la secția română a BBC World Service de la București și Londra și redactor-șef la adevarul.ro. Comentator pe teme de actualitate și istorie recentă la săptămânalul cultural Dilema Veche și la revista Historia. Autor al volumelor „Anul electoral 1946. PCR în campanie la radio” – editura Vremea, 2019 și „Săptămâni interioare. Jurnal de coronavirus” – editura Eikon, 2020.

Random posts

Astăzi este evenimentul plastic al anului: Vernisajul expoziției ,,Great Artists of the World”

Zorii zilei de 16 aprilie 2021. După Ziua Mondială a Artei care a fost la 15 aprilie, pentru a...

Ultima zi pentru numele Simona Halep

Începând cu data de 15 septembrie anul 2021, Simona Halep își va schimba numele. Cu alte cuvinte, suntem în...

Pierderi de timp pentru regăsiri de sine

Poate o să râdeți, dar eu când mănânc ceva care-mi place foarte mult, las două-trei minuțele pauză până la...
promovare onlinespot_img

Natație: Salt direct în legendă pentru David Popovici la numai 16 ani

Luați de valul zgomotos și european al fotbalului continental să nu uităm performanțele sportului românesc. Rare ca floarea de...

Portret de stoic: „Înmuindu-ți limba-n minte…”

Dar nu orice stoic, ci primul stoic. Zenon era originar din Cipru, dintr-o cetate a fenicienilor numită Kition. Tatăl...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi