Opinii„Atelierele Brâncuși” în domeniile pictură și grafică

„Atelierele Brâncuși” în domeniile pictură și grafică

-

promovare onlinespot_img

După atâta dans și teatru, muzică și știri negative, în mod sigur se impune o vizită luminoasă în lumea inegalabilă a artelor vizuale.

Duminică fiind, aveți în mod sigur timp să citiți ceva care vă face plăcere.

Atelierul de pictură și grafică, la care vor participa Bogdan Aleksandrov (Bulgaria), Irma Balakauskaite (Lituania), Dorothea Fleiss (Germania), Christian Paraschiv (Franța), Adriana Lucaciu, Carmen Olteanu și Cosmin Paulescu (România) se deschide luni, 23 august, de la ora 13:00, în cadrul „Atelierelor Brâncuși – Simpozionul Internațional de Sculptură, Pictură și Grafică”. Lucrările atelierelor se desfășoară în localitatea Rânca. Parteneri sunt Institutul Cultural Român și Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu.

Simpozionul este organizat de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu Jiu, în perioada 12 august – 3 septembrie 2021.

Poate aceste nume nu vă spun prea mult. Așa că ne-am gândit să vă oferim câteva detalii despre fiecare. Deci începem cu mare forță:

Bogdan Aleksandrov s-a născut în anul 1960 la Vidin, Bulgaria, localitate în care trăiește și în prezent. A absolvit Universitatea „Sf. Cyril și Methodius” din Veliko Târnovo. Deține titlul de doctor în arte. Are zeci de participări la expoziții personale și de grup din Bulgaria, România, Serbia, Marea Britanie, Italia, Germania, Franța, Spania.

Irma Balakauskaitė este născută la Kiev, Ucraina. A studiat pictura la Academia de Artă din Vilnius, pe care a absolvit-o în 1995. Din 1999 este membră a secțiunii grafice a Uniunii Artiștilor din Lituania. În prezent, locuiește și lucrează în Vilnius. Este o artistă multidisciplinară, care lucrează în domeniile picturii, graficii și scenografiei. A organizat 25 de expoziții personale (în Lituania, Polonia și Olanda) și a participat la peste 50 de expoziții de grup, simpozioane internaționale în Lituania și în străinătate. De asemenea, este curator și muzeolog la Muzeul Lituanian de Teatru, Muzică și Cinema.

Dorothea Fleiss este un artist vizual din Germania. Lucrările sale, care includ picturi, instalații, lucrări pe hârtie și artă de carte, au fost expuse în peste 60 de expoziții individuale și 190 de expoziții de grup în Europa, Australia, Asia, SUA, America de Sud, Canada, Africa, începând cu 1996. Și-a obținut doctoratul la UNArte (Universitatea Națională de Arte) București. Ca artistă, a participat la bienalele din Incheon Women Artists, Coreea de Sud, DakÁrt, Senegal, Cuenca Ecuador, Cairo, XI Guadalupe, Mexic și Bienala 3000 din San Paulo.

Christian Paraschiv s-a născut la București, în anul 1953. A devenit cunoscut în anii ‘80 ca o voce a artei experimentale, creând lucrări inovative, radicale, folosindu-și propriul corp și ADN-ul în instalații, picturi, sculpturi, proiecte multimedia. Din acest motiv, a fost interzis de dictatura ceaușistă și a părăsit România în 1986, stabilindu-se la Paris. Are numeroase participări la expoziții personale și de grup, iar lucrările sale se găsesc în muzee și colecții din întreaga lume.

Adriana Lucaciu este originară din Lugoj, dar trăiește și lucrează în Timișoara. A absolvit Academia Națională de Artă București în anul 1992, specializarea Grafică. În același an a devenit cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design. În prezent este profesor la specializarea Grafică, conducător de doctorat și director al Școlii doctorale de Arte din cadrul IOSUD-UVT. A participat la peste 400 de bienale, trienale, concursuri de grafică din 27 de țări de pe cinci continente.

Carmen Olteanu este o pictoriță tânără, originară din Vâlcea. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, specializarea pictură în anul 2004, pentru ca în 2010 să obțină diploma de Doctor in domeniul Arte Plastice și Decorative la aceeași universitate. Este membru al UAP din România, filiala București și curator la Biblioteca Metropolitană București. Din 1998 până în prezent a avut participări la expoziții personale, de grup și colective din țară și străinătate, dar și la diferite tabere de creație.

Cosmin Paulescu a absolvit Academia Națională de Arte din București în anul 1996, la secția Artă Murală. După absolvire, a obținut o bursă de studii postuniversitare la Academia Rietveld din Amsterdam, Olanda. Din 1997 este cadru didactic la Universitatea Națională de Arte din București, iar in prezent este Decanul Facultății de Arte Decorative și Design. S-a făcut remarcat la începutul anilor ’90 datorită acțiunilor sale artistice neconvenționale, activând cu precădere în zona instalației și a performance-ului. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, expert evaluator ARACIS, publică volume și articole în reviste de specialitate despre arta cu caracter temporar și efemer. Organizează expoziții, conferințe științifice și realizează lucrări de artă decorativă în spațiul public.

Vasile Fuiorea este curatorul simpozionului de pictură și grafică din cadrul Atelierelor Brâncuși din anul 2014. A absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design , Specializarea Pictură din cadrul Universității de Vest din Timişoara în anul 1998. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România și președinte al Filialei Târgu Jiu a uniunii. Este doctor în Arte Vizuale din anul 2012, iar din 2019, conf. univ. la Universitatea din Craiova, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Specializarea Arte Plastice – Pictură.

Deschiderea oficială a Atelierului de pictură și grafică va avea loc la Complex Panoramic din Rânca. Pentru buna desfășurare a manifestării, vor fi luate toate măsurile de siguranță sanitară.

Încercăm să ne dăm seama cum o să fie acolo atmosfera. Cert este că în timp ce dumneavoastră citiți aceste rânduri, artiștii sunt fie pe drum, fie au și ajuns la destinație. În mod sigur se vor simți bine, iar amintirea acestui august 2021 va rămâne mult timp în memoria lor.

Cu siguranță vor dori să revină și la edițiile viitoare.

Aristotel Bunescu

Foto- Institutul Cultural Român

 

 

 

 

 

  • Toate postarile cu eticheta:
  • opinii
Aristotel Bunescu
Aristotel Bunescu Aristotel Bunescu a condus, în calitate de redactor șef, ziarul național Tineretul Liber; a lucrat peste 30 de ani la AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PRESĂ AGERPRES, la departamentele politic, cultură, sport; este realizator de emisiuni de radio și televiziune, a scris la agențiile naționale de presă AM PRESS, AMOS NEWS, MAGNA NEWS, etc A avut rubrică de artă și cultură în revistele NAȚIUNEA, TOP BUSINESS și OPINIA NAȚIONALĂ. Deține mai multe premii de presă, vorbește la vernisaje de artă plastică și la alte evenimente culturale, sportive, sociale. Pentru asta are colecție de … papioane. A scris mult despre evenimentele muzicale de la Ateneu, Conservatorul București, Operă și Operetă, concertele de la Sala Radio, despre scriitori, actori de teatru și cinema, sculptori și dansatori. Peste două decenii a fost gazetar pe probleme internaționale, făcând numeroase călătorii la instituțiile europene unde a fost corespondent special la Consiliul Europei și NATO. În prezent este: Președintele Departamentului de Critică și Istorie a Artei, din cadrul Uniunii Creatorilor Profesioniști Editor la Agenția de presă culturală și sportiva Date de contact: Email: aristotel.bunescu1@gmail.com Tel: 0724394318

Random posts

Magnus Carlsen, la a opta victorie la Wijk aan Zee

Marele Maestru Magnus Carlsen și-a asigurat a opta victorie la Wijk aan Zee cu o rundă înainte de sfârșitul...

Afară-i vopsit gardul …

Când mi-am dus copilul la școală, la clasa pregătitoare, pluteam alături de el pe un norișor pufos doldora de...

Experiență de pictor autentic: Liliana Șerbănescu, de la note muzicale la mirajul culorilor

Stimați cititori, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, dragi cavaleri Vă aducem astăzi în centrul atenției o foarte interesantă experiență de pictor...
promovare onlinespot_img

Invitație în Grădina Edenului

Fiecare pictor, fiecare artist în general, ne invită unde crede el că e mai frumos, ne invită apoi unde...

Gânduri: 113 ani de la nașterea lui Mihail Sebastian

18 octombrie, anul de grație și mizerie 2020 Buni zori! Scriu aceste rânduri înainte de a se ridica noaptea de pe...
promovare online

business

spot_img
promovare online:spot_img

Emisiunea Raftul Ateneiinterviuri online
Ionuț Iamandi de vorbă cu invitații săi