Am o dispută amicală cu editorul meu. Miercuri, 4 august 2021, ar urma să aibă loc în oraș o întâlnire cu potențialii cititori ai cărții „Șahiștii. Povestiri”. Ne-am organizat, am avut norocul ca toți cei pe care i-am invitat să prezinte cartea să nu se afle într-o stare de concediu atât de acută încât să nu poată veni, am făcut tapaj pe Facebook. Asupra unui lucru nu mă înțeleg însă cu editorul. El spune că va veni la lansare cu doar 50 de exemplare ale cărții. Eu, mai optimist, îi cer să mai suplimenteze stocul. El răspunde că nu are rost, știe din experiență că nu e nevoie să se mobilizeze mai mult de atât. Eu îi spun că am impresia că vor veni destui curioși, cunoscuți sau nu, sau pasionați de șah interesați (după cum probabil știți, cartea este de proză scurtă inspirată din șah, deși nu e deloc nevoie să știi șah ca s-o citești și s-o savurezi) și că e mai bine să fim asigurați, decât să ne trezim că nu mai avem ce vinde. El mă privește sau ascultă sceptic și spune că totuși nu vede de ce acum ar face altfel decât de obicei.
În acest moment, am senzația că am făcut destule presiuni. Fie ce-o fi, nu mai insist. Dar mă încearcă un sentiment contradictoriu. Pe de o parte, m-aș bucura ca editorul meu să primească o lecție de la cititori. Dar pe de altă parte, m-aș întrista ca unii dintre cei ce vor dori să cumpere cartea la lansare, să nu mai aibă cum s-o facă din cauza epuizării exemplarelor puse la vânzare. Aștept cu emoție deznodământul, cu impresia că joc un fel de ruletă. Și nu pot să nu mă gândesc la cât de restrânsă este totuși lumea aceasta a cititorilor, de a ajuns să împingă un editor într-o groapă de pesimism atât de adâncă.
Tot țopăind de nerăbdare – ceea ce voi face până miercuri seară, când controversa se va tranșa – mi-am amintit de alte ipostaze ale lui 50. Inițial, am dorit ca lansarea să o fac în mai, când am împlinit 50 de ani. N-a fost să fie. Apoi, în registru mai comic, mi-a venit în minte o replică pe care obișnuiam să o dau cu mulți ani în urmă, când un prieten de joacă din fața blocului spunea că „e multe”, iar copiii râdeau de acordul lui comic și defectuos: „Nu, așa-i corect, că e sub 50”. Așadar, la lansare, „e multe 50” sau „sunt puține”? Aceasta-i întrebarea!
