Joaca s-a terminat. Gata cu aproximările. Avem instrumentul de măsurare a volumului operelor edite. Iar unitatea de măsură se cheamă „fnsa-ul” și reprezintă cartea aceea de aproximativ 1.300 de pagini, excelent tipărită ca și calitate a hârtiei, copertată și supracopertată, pe care de altfel nu o vezi prea des în librării. Mai explicit, este vorba de volumele de „Opere Fundamentale” scoase începând cu anul 2000 de către editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă. Colecția are un deziderat simplu – de fapt, două: să republice complet și adnotat toate operele marilor scriitori români și să nu întreprindă vreo cezură în acest proces, dictată de cine știe ce „corectitudine culturală” a momentului. După 1990, s-au „auzit” fel de fel de tăceri tacite în legătură cu unele texte comunistoide, fascistoide, xenofobe, antisemite etc. ale unor scriitori importanți; or, cred că e cazul să profităm de fereastra de discurs liber pe care istoria ne-o oferă zilele acestea și să discutăm cu cărțile pe față și pe masă și despre aceste texte – ci nu să le omitem dintr-un calcul ideologic care ne aparține în primul rând nouă, nu și autorilor neapărat.
Ei bine, în cei peste douăzeci de ani de când a început seria „Opere complete”, au apucat să se strângă câteva opere chiar „complete”. De pildă, Caragiale. El are cinci fnsa-uri, cuprinzând toate scrierile sale: proză literară, teatru, corespondență, publicistică. Mihail Sebastian are opt fnsa-uri, adică toată opera în proză, publicistică și dramaturgie. La Creangă, într-un volum s-a strâns tot: Poveştile, Amintirile din copilărie, Povestirile postumele, corespondenţa și așa numitele „poveşti corosive”. Ca regulă, în general am remarcat că scorul fnsa al unui scriitor se îmbunătățește considerabil dacă a practicat pe scară mare și publicistica.
Se pune fireasca întrebare: cine conduce în clasament? Eminescu a atins fnsa 7. Coșbuc e la 3. Marin Preda la 4. Garabet Ibrăileanu, publicist printre altele, are fnsa 5. Marin Sorescu e la egalitate cu Eminescu. Îmi cer scuze pentru abordarea frustă și cantitativă, dar rog cititorii să vadă și latura ludică a acestor însemnări.
Ca să n-o mai lungesc, în cursa pentru primul loc s-au detașat doi scriitori și publiciști: Arghezi și Călinescu. Din patru volume, Tudor Arghezi și-a epuizat poezia și proza, însă a adunat pe turnanta publicisticii un consistent portofoliu de opt fnsa-uri. Poate chiar mai mult de atât, pentru că unele volume depășesc masiv un fnsa standard; de pildă, volumul 9 de publicistică din perioada 1941 – 1947, cel cu vestitul „Baroane”, are 1.914 pagini. Dar pe ultima sută de metri a venit cu aplomb George Călinescu. El are un venerabil scor fnsa de 18 volume; numai publicistica lui e cât tot corpusul arghezian. Cineva ar putea spune că Arghezi a început să scrie destul de târziu, ci nu de la douăzeci și unu de ani, precum Călinescu. Da, dar Arghezi a trăit și a și scris până la optzeci și șapte de ani, cu peste două decenii mai mult decât Călinescu. Așa că nu e greșit să spunem că în acest inedit și poate și pueril concurs, avem un câștigător detașat.
_______________
Foto: Fotografii de epocă ale lui Tudor Arghezi (stânga) și George Călinescu, într-un colaj de coperte ale volumelor FNSA.
