Să vă povestesc pe scurt – că tot e la modă – cum a fost la vaccinare. Am făcut vaccinul acela cu nume de marcă de mașină considerat inferior vaccinului inițial, cu nume mai cazon, mai de Wehrmacht. Eu, unul, nu am făcut diferențe savante între ele, am zis că dacă așa mi-a picat, așa să rămână, calul de dar nu se caută la dinți, nu?
Citisem niște relatări ale unor cunoscuți, precum că la tipul meu de vaccin pot apărea unele reacții severe. Bine, reacții fake, la un virus fake, cum e cel din serul vaccinului, dar tot reacții se cheamă, cu tot disconfortul lor: febră, dureri de cap, chiar și frisoane. De unde, au trecut de atunci 24 de ore și n-am avut nimic! Nici măcar un strănut. Motiv pentru care am tras trei concluzii: s-ar putea ca sistemul meu imunitar să fie cam leneș; ca tot românul, vede că nu e în regulă ceva, dar se bazează pe „lasă mă, că merge-așa”. În al doilea rând, mă gândesc că oricum ne-am umfla noi în pene, ca niște freak controllers ce suntem, până ce și corpul propriu are viața lui care ne scapă; reacționează când și cum vrea, cu toate aerele noastre de cunoscători în ale lui. În fine, îmi mai place să cred că dacă aș fi făcut covid, probabil aș fi fost asimptomatic, așa cum par și acum, la vaccin.
Înțeparea propriu-zisă a decurs simplu. La ora și locul stabilite – noroc că mi le-am însemnat special, altfel nu aș fi primit nicio notificare în ziua cu pricina; ia să fi fost o scadență de rată, să vezi cum îmi sunau de dimineață alarmele – m-am prezentat la circumscripția arondată. Nu degeaba folosesc acest cuvânt; a fost chiar ca la vot, mi-au luat buletinul, l-au trecut printr-un dispozitiv de scanare, am semnat, am primit o „ștampilă” (o hârtie pe care scrie că „am fost la vaccin”). Ce mai, ca la vot. Înăuntru însă, ca la protest: eu singur și șapte jandarmi în jur, sub formă de asistente cu mască. Amabile, ușor atinse de rutină, își găseau de lucru prin încăperile din jur. Cea care mi-a făcut operația a glumit cu mine, probabil din considerentul că dacă-ți ții subiectul de vorbă, procesul e mai ușor de parcurs. Eu m-am prins, dar am intrat în joc; în fond, ce era rău în asta?
Înțepătura mi-a amintit pregnant de vaccinurile din copilărie. Senzația aceea de atingere în interiorul brațului nu o mai simțisem de prin clasa a șasea, nu știu, de când am făcut ultimul vaccin, înainte de 1989. A fost oricum ceva inedit, conștientizarea acestui buton fizic pe care, dacă ai apăsat, ai obținut fix amintirea cutare. A fost chiar plăcut să mă teleportez așa în urmă cu… nu mai știu câți ani.
După vaccinare, o altă asistentă m-a condus pe un hol și mi-a indicat un scaun de pe care tocmai se ridica vaccinatul anterior. Am stat acolo un sfert de oră, timp în care doi electricieni își făceau treaba prin fața mea. Nici în supermarket nu stau așa de aproape de semeni, dar aici nu am avut ce face; holul avea un metru lățime. Nu știu dacă am avut în acest răstimp vreo senzație deosebită de la vaccin, pentru că electricienii au știut să îmi atragă atenția cu bormașina lor așa de atemporală, precedând, însoțind și succedând epidemiile.
A urmat evacuarea, pe un traseu diferit de cel al intrării. Alte scări, alte holuri, un alt muncitor se odihnea, odihna însemnând probabil și să-și scoată masca. În sfârșit, dau de ieșirea în stradă, ocolesc ca să ajung iar în față, unde îmi lăsasem mașina, îl salut pe eternul, nelipsitul bodyguard serviabil, care, precum cel de la bancă, specializat în credite, îmi dăduse în urmă cu douăzeci de minute toate informațiile despre vaccin și vaccinare de care am avut sau n-am avut nevoie. Am urcat în mașină și am plecat, cu geamul deschis; deși sfârșit de februarie, era o frumoasă după-amiază ca de primăvară.
Una peste alta, a fost bine și am fost mulțumit; din statistica văzută de mine, până acum, în momentul în care scriu, au fost administrate în lume 225 de milioane de doze de vaccin. La o populație de 7,8 miliarde, mă încadrez procentual în cei aproape 3% de privilegiați. Altfel spus, sunt pe locul trei din o sută de participanți (ba chiar mai sus, dacă pun la socoteală rapelurile). Sunt pe podium, nu am niciun drept să critic.
Iar acum, să-mi scot și leucoplastul, că a stat destul la locul cu pricina.
Foto: hakan german/ Pixabay
